Elevii sibieni vor avea gratuitate la abonamentele Tursib

0 833

Ca urmare a noilor reglementări legale, elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, indiferent de domiciliu, beneficiază de gratuitate la transportul public în comun.

Compania de transport public în comun din Sibiu, a declarat care sunt condițiile în ceea ce priveşte utilizatorii serviciului de transport local Sibiu. Există două situații:

Prima categorie ar fi cea a elevilor care au deja un card Tursib. În cazul acestora, acordarea gratuităţii se va face pe cardul deja existent, în urma unei cereri formulate de titularul cardului sau de reprezentanţii legali ai acestuia (părinţi, tutori legali). Această procedură se poate face online. Va trebui să intraţi pe site-ul www.tursib.ro, la capitolul “Abonamente gratuite elevi”. Aici veţi putea completa “Cererea pentru acordarea dreptului la transport gratuit pentru elevi”. Tot pe site se ataşează şi documentele necesare – C.I. în cazul elevilor peste 14 ani, respectiv C.I. al părintelui / reprezentantului legal şi certificatul de naştere al copilului în cazul elevilor sub 14 ani.

Dacă nu doriţi să activaţi gratuitatea pe site-ul nostru, o puteţi face deplasându-vă personal la Agenţia din calea Dumbrăvii nr. 135, sau la Casieria de la sediul central Tursib de pe strada Munchen nr. 1, unde va trebui să completaţi cererea şi vă vor fi solicitate aceleaşi documente ca şi pe site. În cazul în care alegeţi a doua modalitate, gratuitatea vă va fi activată pe loc. În cazul transmiterii pe site a cererii respectiv a documentelor ataşate, acestea vor fi procesate în câteva zile. Până la activarea gratuităţii, documentul de călătorie în baza căruia puteţi circula este “Cererea pentru acordarea dreptului la transport gratuit pentru elevi”. Valabilitatea acesteia este de 15 zile de la data completării.

Cea de a doua categorie de beneficiari ai gratuităţii sunt elevii care nu au un card Tursib, dar doresc să îşi facă. Pentru aceşti elevi care nu deţin un card Tursib, în baza solicitării dumneavoastră, se vor emite carduri nominale şi netransmisibile.

Cheltuielile privind emiterea cardurilor Tursib sunt suportate integral de către TURSIB S.A. Procedura de solicitare a unui card nou se poate face de asemenea în două moduri: online sau personal la agenţia sau caseria Tursib.

După prima lună de utilizare a gratuităţii, dumneavoastră trebuie să reactivaţi lunar abonamentul, la fel ca orice abonament de transport în comun. Acest lucru se poate face de asemenea online.

„Pentru protecţia dumneavoastră şi pentru a evita aglomeraţia la punctele noastre de vânzare, vă invităm pe toţi cei care puteţi, să depuneţi actele necesare online. Dacă acest lucru însă vă este imposibil, vă aşteptăm la punctele noastre de vănzare unde colegii noştri sunt gata să vă ajute.”, transmite SC Tursib SA, prin intermediului unui comunicat de presă.

 

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.