Angajatorii sibieni controlați “la sânge” de cei de la ITM – Ilegalități sancționate cu aproape 180.000 lei

0 2.787

În cadrul celor 52 de controale efectuate în domeniul relaţiilor de muncă, au fost aplicate pentru neconformităţile constatate un număr de 30 de sancţiuni contravenţionale, din care 10 amenzi cu o valoare totală de 179.500 lei.

Totodată, au fost sancţionaţi 4 angajatori ca urmare a utilizării muncii fără forme legale pentru un număr de 9 persoane. Cele mai frecvente deficienţe sancţionate au fost: neîncheierea sau neînmânarea contractului individual de muncă, prestarea activităţii în afara programului stabilit în contractul individual de muncă cu timp parţial, neacordarea repausului săptămânal, neplata drepturilor salariale.

Un număr de 50 de controale ce au vizat respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă au evidenţiat o serie de neconformităţi legate de: lipsa măsurilor de protecţie împotriva riscului de cădere de la înălţime, nepurtarea echipamentului individuale de protecţie, lipsa controlului medical periodic şi neautorizarea activităţilor desfăşurate. Pentru aceste deficienţe au fost aplicate un număr de 105 sancţiuni contravenţionale, din care 13 amenzi în valoare totală de 20.000 lei şi au fost oprite din funcţiune 2 locuri de muncă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.