No, hai „La Cafei” – Cafea de specialitate la cel mai nou Coffee TO GO din Sibiu

0 7.082

Cafeaua este cel mai bun și aromat energizant care ne face cel puțin diminețile perfecte. Este, totodată, și cea mai bună băutură pe care ne-o dorim în pauzele de masă, când simțim nevoia de ceva revigorant. „Hai la o cafea” este una dintre cele mai populare modalități de a scoate pe cineva din casă și cel mai bun mod de a găsi timp pentru noi. De multe ori însă, nu reușim să o savurăm pe îndelete, însă asta nu mai e de mult o problemă. Cafenelele To Go ne salvează în aceste vremuri în care suntem pe fugă, iar de curând s-a deschis o nouă locație în Sibiu. Cu cafea de specialitate, 100% Arabica, și cu tot felul de preparate speciale care garantat te vor da pe spate. „La Cafei” este locul în care poți, de acum înainte, să îți iei „licoarea magică” a dimineții.la cafei sibiu 11

Cafea de specialitate în cea mai nouă locație din Sibiu

Nu există nimic mai bun decât o cafea de calitate fără defecte – o cafea de specialitate. Diminețile sunt mai plăcute și senine odată ce o savurezi. Mulți sunt însă aceia care nu cunosc termenul de „cafea de specialitate”. Tot ce putem să îți spunem este că, odată ce îi simți gustul, garantat nu îl vei uita, fiindcă aroma și calitatea fac diferența, fiind vorba despre o cafea proaspăt prăjită.

Ce înseamnă cafea de  specialitate

Termenul „cafea de specialitate” s-a auzit în urmă cu mai bine de patruzeci de ani. Erna Knutsen l-a folosit, în 1974, într-un număr al unei cunoscute reviste de ceai și cafea. Termenul a avut încă de atunci rolul de a descrie boabele de cafea cu cel mai bun gust, cultivate în microclimate speciale. Când vine vorba de cafeaua de specialitate, nu sunt acceptate boabele necoapte și nici abateri de peste 5% referitor la mărimea bobului. Cafeaua de specialitate este prăjită ușor, spre deosebire de cafeaua comercială, de exemplu, care este prăjită intens, tocmai pentru a-i ascunde „defectele”. Cafea de specialitate înseamnă boabe cu origini controlate. Fermierii de la care este cumpărată urmăresc și controlează cu atenție etapele de creștere, recoltarea și, bineînțeles, procesarea. Aromele speciale ale cafelei fără defecte sunt rezultatul caracteristicilor și compoziției solurilor pe care sunt cultivați arborii de cafea.la cafei

„La Cafei” punctul de inflexiune în materie de cafea de specialitate la Sibiu

„La Cafei” s-a deschis la finalul lunii mai. Simona Mihu, tânăra care se ocupă de întreaga afacere, era nerăbdătoare să inaugureze cafeneaua încă din martie, însă pandemia i-a dat planurile peste cap. După o perioadă „zbuciumată” în care s-au pus la punct ultimele detalii, cea mai nouă locație din oraș unde găsești cafea de specialitate și-a deschis porțile.

„În luna decembrie a anului trecut ne-am hotărât să deschidem o cafenea, iar câteva luni mai târziu, în 26 mai, am văzut cum totul a prins formă. Avem cafea de specialitate de diferite origini, provenită din fermele internaționale cu plantații de cafea aflate la altitudini de peste 1.000 metri și prăjită de către prăjitori artizanali certificați din România. Este cafea 100% Arabica și provine din 10% cea mai bună cafea din lumea”, spune Simona Mihu. Meniul se bazează în special pe preparate din cafea, însă clienții pot opta și pentru băuturi precum matcha latte, turmeric latte, limonadă sau fresh-uri.

Cauți o cafea bună? O găsești lângă Consiliul Județean

„La Cafei” este deschis de luni până vineri, între orele 07.00 – 17.00, dar și în weekend, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Cafeaua bună și aromată poate fi cumpărată din locația de pe strada General Magheru, nr. 18, chiar lângă Consiliul Județean Sibiu.

În prezent, din pricina măsurilor restrictive, „La Cafei” funcționează doar sub conceptul To GO, asta însemnând că e opțiunea perfectă atunci când ești pe fugă înspre birou ori când ai chef de o plimbare pe străduțele din urbea de pe Cibin. coffee to go sibiu

Design interior unic – Cafenea cu iz de poveste

„La Cafei” este pregătită pentru vremea când iubitorii de cafea vor putea sta la o poveste în interiorul locației. Design-ul interior este unic, iar amprenta Simonei și a soțului ei este pusă în fiecare colțișor. Pe lângă faptul că îți poți savura cafeaua de specialitate, te bucuri și de spațiul plin de creativitate. „Eu și soțul meu ne-am ocupat de tot. Locația aleasă credem că este inedită datorită design-ului interior. Tot ce e în cafenea, de la piesele de mobilier și până la corpurile de iluminat, se axează pe un design industrial. Este un spațiu primitor, prietenos și, totodată, elegant”, punctează Simona Mihu.la cafei sibiu 07

Stați aproape – vin ofertele

„La Cafei” promite să vină cu oferte pentru sibieni. În curând, angajații din centrul Sibiului, care vin în locație cu legitimația de serviciu, vor primi un discount de 10%, iar pe baza cardului de fidelitate oricine cumpără 5 cafele, a 6-a va fi din partea casei. De asemenea, în această perioadă, tinerii absolvenți de liceu, care au obținut media 10 la Bac, sunt felicitați cu o cafea bună.

În același timp, „La Cafei” e alături de tine și la evenimentele importante din viața ta. Dacă ai nevoie de un coffee corner la nuntă, botez sau conferință, poți apela cu încredere la sibienii iubitori de cafea. entru a fi la curent cu tot ce se întâmplă în cea mai nouă cafenea din Sibiu, urmăriți pagina de Facebook „La Cafei”, dar și contul de Instagram.la cafei

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.