ordin protecctie

Un locuitor al Sibiului a fost arestat pentru că s-a apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de casa fostei sale soții și a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Sibiu

La data de 21 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un bărbat, în vârstă de 53 de ani, localnic, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătorești. „În fapt, la data de 19 iulie a.c., bărbatul s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de locuința fostei soții, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Sibiu pe numele femeii.” , a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.

Comentariul meu

Lasă un răspuns