Șeful Jandarmeriei sibiene iese la pensie – Mesajul lui Dogaru la predarea comenzii

0 914

Astăzi, 23 iulie a.c., la sediul instituției a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii unității și a drepelului de luptă, cu ocazia trecerii în rezervă a domnului colonel Costel-Daniel Dogaru.

Comanda unității a fost preluată de domnul colonel Gândilă Dan – Marius, prim-adjunct al inspectorului șef. La final de carieră, într-un moment încărcat de emoție domnul colonel Costel-Daniel Dogaru a transmis un mesaj colegilor, cetățenilor județului Sibiu și instituțiilor cu care inspectoratul cooperează:

„Dacă întreaga carieră a unui militar este o piesă de teatru, se aude din culise gongul care separă piesa propriu-zisă de epilogul ei. Cortina a căzut!
O piesă în care am fost scenarist, coautor, regizor, actor principal, actor secundar, figurant și arareori spectator.
O piesă bine scrisă și bine jucată – atât cât a permis „scenografia”, dar poate e mai bine să lăsăm aprecierile la latitudinea celui mai exigent critic: dumneavoastră.
Adică celor cărora le-am jertfit timpul meu, tinerețea mea, familia mea, talentul meu(atât cât a fost), un ocean de energii, pe scurt viața mea!
E timpul să mă retrag din lumina reflectoarelor, să intru în penumbra culiselor, spre a face loc altor protagoniști, mai tineri și poate mult mult mai bine pregătiți, mai agreați și mai buni.
Privindu-mă retroactiv, cred că am reușit să dau societății ceea ce a meritat și ceea ce a așteptat de la mine: un climat armonios, de liniște și siguranță publică, domnia legii și a bunului simț pe toate palierele, sau, în caz de disensiuni, o promptă și profesionistă restabilire a stării de normalitate.
Nu e momentul unor rememorări exhaustive, dar aș invoca doar două din momentele istorice ale urbei care m-a adoptat:
Anul 2007, al Capitalei Culturale Europene, cu zeci de manifestări în săli sau spații publice, cu zeci de mii de oameni de toate categoriile, veniți la Sibiu din cele patru zări.
A fost bine, chiar foarte bine, iar acest fapt s-a datorat si oamenilor în uniforma bleu jandarm, colegii mei!
Un alt reper a fost 9 mai 2019, zi în care, în Sibiu s-au aflat, simultan, toți șefii de stat ori de guvern ai Uniunii Europene! Noi am fost gazdele tuturor celor care au contribuit la reușita misiunii.
Cine a îndeplinit misiuni legate de vreun demnitar român sau străin, poate înțelege ce înseamnă acel efort înmulțit cu 27.
Dar, poate e suficient cu rememorările!
O succintă autoanaliză mă face să cred că, de-a lungul a peste trei decenii de ofițer am servit cu bărbăție, demnitate, curaj și tact sub flamura roș – galben-albastră, simbolul de neprețuit al Drapelului de luptă al unității.
Mulțumesc, în primul rând familiei, care a stat alături de mine și la bine dar mai ales la greu.
Mulțumesc autorităților locale și celor rămași în activitate, aceleași mulțumiri sufletești pe care le-am trăit și eu în carieră și vă asigur că rămân lângă voi, cu gândul, cu sufletul și, de va fi nevoie, și cu pieptul!”

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.