Cioabă, mesaj din spital – “Protejați-vă! Virusul nu e o glumă și nici o invenție a autorităților”

0 4.139

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al rromilor, are coronavirus dar este asimptomatic. Acesta a fost confirmat, luni, cu COVID 19 și a fost internat, împreună cu soția sa, și ea confirmată cu noul coronavirus, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu. De pe patul de spital, Cioabă le transmite rromilor din comunitatea pe care o păstorește să ia virusul în serios, să păstreze distanța socială și să se protejeze.

Tot staborul infectat după o judecată țigănească

Dorin Cioabă a participat pe 4 iulie la o judecată țigănească la Pitești. La scurt timp după ce a revenit acasă, a aflat că, trei dintre membrii staborului, au coronavirus. Pentru că are diabet și alte boli cronice, a decis să meargă la spital și să se testeze. Rezultatul primit a fost pozitiv.

„Eu m-am dus la spital de frică. Știți cum e, mă știam cu diabet și cu alte boli, nu e de glumit. Mi-au făcut teste dar nu știu cât de bune sunt aceste teste, pentru că eu și ceilalți din stabor care suntem asimptomatici, am avut rezultate pozitive iar soția unuia dintre cei bolnavi, e acasă și spune că se simte foarte rău. Ea a avut test negativ. Nu știu cât de concludente sunt aceste teste. Eu și soția mea suntem bine amândoi. Suntem internați într-o rezervă la Spitalul TBC. Toată lumea se poartă foarte frumos cu noi. Și spitalul e foarte curat și îngrijit. Așa ar trebui să fie toate saloanele de spital”, a povestit Dorin Cioabă, pentru Ora de Sibiu.

Acesta spune că primește tratament cu paracetamol și vitamina C și speră să iasă cât mai curând din spital.

“Protejați-vă! Virusul nu e o glumă și nici o invenție a autorităților”

Dorin Cioabă le transmite un mesaj celor care nu cred că virusul există și nu respectă măsurile obligatorii de protecție și distanțarea socială.

„Să se protejeze! Virusul nu este o glumă și nici o invenție a autorităților. El chiar există. Să păstreze distanța socială, să se protejze, că uitati toti membrii staborului suntem bolnavi. E cea mai mare prostie cu luatul temperaturii la magazine. Noi n-am avut temperatură. Tu ești bolnav și te duci pe terasă si poți să infectezi și pe alții. E foarte grav. Oamenii ar trebuie să se limiteze. La mine vin la birou mulți oameni. Am intrat în contact cu zeci de oameni. Dacă știu că au intrat în contact cu mine sau cu cei bolnavi să meargă la doctor dacă au orice fel de simptome. Ceilalți 3 membri din stabor sunt din aceeași comunitate. Și ei au intrat în contact cu mulți oameni. Nu știu ce au făcut cei de la DSP, dacă au izolat pe cineva sau dacă au luat altfel de măsuri”, mai spune Cioabă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.