Doi sibieni cercetați penal pentru nerespectarea carantinei

0 354

În cursul zilei de 28 iulie, 182 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Au fost executate acțiuni punctuale independente de către polițiștii din cadrul  I.P.J. Sibiu pentru verificarea măsurilor de protecție individuală pe terase și pentru verificarea respectării măsurilor de izolare. Polițiștii locali au acționat îndeosebi pentru verificarea măsurilor de protecție individuală în mijloacele de transport. Cu această ocazie, au fost verificate 289 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, 18 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 3 mijloace de transport în comun.

„Au fost identificate 2 persoane care nu au respectat prevederile legislației în vigoare cu privire la respectarea deciziei de carantină, pentru care s-au  întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.