Elevii sibieni beneficiază de gratuitate la abonamentele Tursib

0 370

Începând cu luna iunie 2020, toţi elevii, indiferent de domiciliu, beneficiază de gratuitate la transportul public în comun.

Tursib SA, doreşte să le mulţumească tuturor celor care au completat deja cererile în acest sens pe site-ul sau la agenţia lor. Acestora le-au fost emise carduri noi, sau le-a fost activată gratuitatea pe cardurile pe care deja le deţineau. „Îi rugăm însă pe toţi să nu uite faptul că pentru a beneficia în continuare de această gratuitate, trebuie să îşi reactiveze lunar abonamentul, la fel ca la orice abonament de transport în comun.”, transmit reprezentanții Tursib SA.

Acest lucru se poate face online, accesând pagina https://tursib.ro/abonament/gratuit de pe site-ul Tursib, sau se poate face deplasându-vă personal la oricare dintre punctele de vânzare (agenţie, casierie sau chioşcuri de bilete), unde abonamentul va fi activat automat. Nu uitaţi să aveţi în acest caz şi cardul la dumneavoastră pentru a putea efectua procedura de activare.

„De asemenea dorim să îi invităm pe toţi elevii care doresc să beneficieze în mod gratuit de serviciile de transport public să facă o cerere în acest sens pe site-ul nostru sau la Agenţia de pe Calea Dumbrăvii nr. 135 zilnic între orele 6.30 – 21.00, asta dacă nu au făcut-o deja. Îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca aceste cereri să fie procesate în cel mai scurt timp, iar toţi cei care solicită acest drept, să poată circula gratuit cu autobuzele Tursib ori de câte ori au nevoie.”, spun reprezentanții Tursib.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.