Încă o țară închide granițele pentru turiștii români

0 2.545

Danemarca a anunțat lista statelor ai căror turiști nu vor mai fi primiți pe teritoriul statului, printre acestea fiind și România. Românii nu vor mai putea călători în scop turistic în Danemarca începând de sâmbătă, 1 august. În cazul altor motive pentru care se intră în țară se impune carantină de 14 zile.

Ambasada României din Copenhaga anunță că autoritățile daneze au modificat condițiile de călătorie în Danemarca în contextul COVID-19, anunță Biziday.

Comunicatul oficial:

Pe fondul evoluției negative a situației epidemiologice din România, de sâmbătă, 1 august 2020, ora 00:00, se vor aplica noi condiții de călătorie în Danemarca în context COVID-19.

1. Cetățenii români vor putea continua să călătorească în Danemarca în baza listei ”motivelor întemeiate” elaborate de autoritățile daneze competente (la fel ca până în prezent), ÎNSĂ NU VOR MAI FI ACCEPTATE CĂLĂTORIILE ÎN SCOP TURISTIC/în baza rezervării a 6 nopți de cazare. Pentru informații detaliate privind lista ”motivelor întemeiate”, vă recomandăm să consultați http://copenhaga.mae.ro/local-news/2343.

2. Intrarea cetățenilor români pe teritoriul Danemarcei va fi permisă FĂRĂ prezentarea unui test COVID-19. Totuși, persoanelor care prezintă simptome clare de infecție (de exemplu, tuse uscată și febră) nu le va fi permisă intrarea.

3. Persoanelor care sosesc din România li se va RECOMANDA FERM O PERIOADĂ DE CARANTINĂ TIMP DE 14 ZILE la întoarcerea în Danemarca.

4. Tranzitarea Danemarcei va fi permisă, în continuare, doar în următoarele condiții: deplasare în scop turistic într-o altă țară decât Danemarca (va fi solicitată dovada unei rezervări la o unitate de cazare din afara Danemarcei); deplasare în baza listei ”motivelor întemeiate” într-o altă țară decât Danemarca. Persoanelor cu simptome clare de infecție (de exemplu, tuse uscată și febră) nu le va fi permis să tranziteze Danemarca.

5. Cu privire la recomandările de călătorie emise de Ministerul danez al afacerilor externe privind plecările din Danemarca, în condițiile în care România a fost plasată pe lista țărilor ”închise”, gradul de risc a fost ridicat la ”portocaliu” (evitarea călătoriilor nenecesare).
Sursa: biziday.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.