Măsurile adoptate de cele mai mari fabrici din Sibiu în contextul Covid-19 – Cum sunt afectați angajații

1 4.729

Pandemia Coronavirus ne-a surprins pe toți, cu griji în absolut toate domeniile importante, care îndeplinesc nevoi de bază și dorințe pe care ne-am obișnuit să ni le satisfacem ușor.

Firmele mari au implementat o serie de măsuri pentru a împiedica răspândirea coronavirusului, iar angajații vor trebui să se adapteze la noul context. Dar nu doar ei trebuie să se adapteze. La fel trebui să o facă și companiile în care lucrează. Cele mai mari fabrici din Sibiu și-au adaptat politicile la noua situație și implicit la nevoile angajaților.

Ce măsuri de protecție a implementat Marquardt Sibiu

Marquardt este una dintre cele mai importante fabrici din Sibiu, dar şi din regiunea de vest a ţării, unde în ultimii ani s-au plasat strategic companii din industria auto. Așa cum Marquardt este unul dintre cei mai importanți angajatori din județ, bineînțeles că grija și responsabilitatea pentru siguranța personalului este mare. Conducerea a recurs la o reorganizare a activității, instituind un sistem de prevenție și protecție a angajaților, cât și de monitorizare a stării lor de sănătate. Combinația celor două a dat rezultate foarte bune:

  • Transportul angajaților a fost reorganizat, am introdus microbuze și autobuze cu capacitate dublă față de normal, pentru ca pasagerii să stea la distanță unul de celălalt.
  • Majoritatea angajaților din funcțiile administrative și de suport lucrează de acasă; fiecare departament își organizează treaba în așa fel incât jumătate din angajați sunt în home office, iar ceilalți lucrează în firmă, după care în săptămâna următoare se rotesc. Cei care vin la locul de munca respectă normele anti-covid stabilite.
  • Întrunirile interne sau cu clienții și furnizorii se derulează de peste cinci luni prin telefon sau videoconferință.
  • La intrarea în companie, toți angajații trec prin puncte de control preventiv, unde se efectuează controlul temperaturii, cu termometre non-contact; avem și asistența unui medic, care, la nevoie, poate efectua un control amănunțit.
  • La intrarea în fabrică, salariaților li se distribuie în fiecare zi măști de protecție, a căror purtare este obligatorie în incinta companiei. O parte dintre angajati au primit si ochelari sau viziere.
  • În birouri și în producție au fost instalate dispensere cu dezinfectant alcoolic accesibile pentru toată lumea, iar o companie specializată face săptămânal dezinfecția zonelor circulate si a birourilor
  • În firmă au fost instalate semne vizuale pentru păstrarea distanței de siguranță în spațiile comune. Fluxurile de intrare si iesire a angajatilor au fost separate.
  • Au fost ajustate schimburile, astfel încât să se reducă numărul de angajați prezenți la lucru în același timp.
  • Pe ecranele tuturor computerelor din firma ruleaza instructiuni de igiena si protectie anti-covid.

2. Marquardt Controlul preventiv al temperaturii

“In paralel, facem constant o monitorizare atentă a salariaților, verificând situația din anumite localități – acolo unde avem informații că apare un număr mai mare de cazuri, contactăm telefonic angajații pentru a verifica starea lor de sănătate. Ținem legătura constant cu alte firme partenere (transportatori, logisticieni, furnizori etc) și ne luăm măsurile proprii pe baza informațiilor de la aceștia. Acolo unde angajații noștri aflați la domiciliu au intrat în contact cu cazuri suspecte sau confirmate, dispunem telefonic auto-izolarea acestora la domiciliu și urmărim starea lor de sănătate în colaborare cu DSP.”, a declarat reprezentantul Marquardt Sibiu, Marius Constantin.

8. Marquardt Schimburi reorganizate pentru a reduce numarul celor prezenti

Angajații firmei se declară mulțumiți de măsurile implementate și spun că se simt în siguranță.  “Datorită măsurilor definite și implementate în firmă, m-am simțit permanent în siguranță. Pentru a fi cât mai puțini în birou, jumătate din colegi lucrează de acasă, iar cealaltă jumătate lucrează din firmă. Această masură, cred că este cea mai sigură și până în momentul de față nu am sesizat diferențe de productivitate. Eu personal sunt mulțumit de toate măsurile implementate și cred că cel mai important este să fim sănătoși si să respectăm regulile de distanțare pentru noi și pentru ceilalți.”, spune Ionuț Călin, analist în departamentul R&D din cadrul Marquardt Sibiu.

11. Birourile sunt dezinfectate o data pe saptamana

Măsurile implementate de Continental Automotive Sibiu:

Compania germană Continental, dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. ontinental Sibiu arepeste 4000 de angajați din care 1.000 sunt ingineri în centrul de cercetare și dezvoltare și peste 300 sunt ingineri în aria de producție. Pentru a-i proteja și a oferi condiții de muncă sigure, compania a implementat o serie de măsuri de protecție aliniate cu direcțiile impuse de autorități precum și cu cele impuse de corporație. Printre acestea se numără:

  • Fiecare angajat primește măști de protecție înainte de a  intrara în locație
  • Izolarea schimburilor
  • Închiderea sălii de mese și implementarea mai multor zone de terasă pentru ca angajații să poată lua masa în aer liber
  • Reorganizarea activității pe linie pentru ca distanța între punctele de lucru să fie mai mare
  • Cei mai mulți dintre angajații care ocupă funcții administrative, precum și majoritatea celor din centrul de cercetare și dezvoltare, acolo unde activitatea o permite, au posibilitatea de a lucra de acasă pentru o perioadă extinsă de timp.
  • Multe dintre activitățile standard, precum recrutare, training-uri sau chiar evenimente, au fost mutate în online
  • De asemenea, la intrarea în locație au fost instalate sisteme automate de măsurare a temperaturii, cu cameră. Acestea verifică atât temperatura cât și dacă angajatul poartă corespunzator masca.Aceste sisteme au fost dezvoltate intern, de către colegii noștri din echipa de Industrial Engineering.

„Avem și o campanie de testare preventivă, împreuna cu Rețeaua Privată de Sănătate  Regina Maria.  Toți angajații Continental se pot testa. Este vorba de teste serologice prin metoda imunoenzimatică, care masoară nivelul anticorpilor IgM si IgG produși de organism atunci când este expus la infecția COVID-19, dar si teste RT-PCR. Continental suporta parțial costurile campaniei”, spune purtătorul de cuvânt al companiei, Alice Nistor.

Angajații spun că măsurile implementate se respectă, insă oricum riscul de infectare există mereu. „S-au impus reguli noi, toți purtăm mască. În general toți respectăm regulile, pentru că ne pasă de sănătatea noastră. Acum ce face fiecare cand ajunge acasă nu știm, dar când suntem la lucru încercăm să facem cum ni se spune.”, spune un angajat al Continental Sibiu.

Până acum, mai multe fabrici din Sibiu au înregistrat cazuri de coronavirus în rândul angajaților, inclusiv din industria auto.

 

 

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. wut scrie

    Ati uitat sa mentionati si faptul ca firmele pe care le-ati prezentat au redus salariile, orele de munca si bugetul alocati angajatiilor, oferind ca „scuza” scaderea comenzilor si a vanzarilor catre clienti: lucru care poate ar fi fost credibil in primele luni ale pandemiei, dar nu acum, cand industria si uzinele constructorilor auto revin incet-incet la capacitate. Dar stim ca nu „da bine” sa mentionezi taierile salariale sau potentialele disponibilizari ca „masuri” pe timp de pandemie 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.