Problemele șelimbărenilor vor fi aflate mai ușor – Campanie online de consultare a populației

0 1.379

Primăria Șelimbăr lansează o campanie on-line de consultare a populaţiei despre proiectele considerate prioritare de localnici și agenții economici, în perspectiva structurării „Strategiei de dezvoltare locală a comunei Șelimbăr, județul Sibiu, perioada 2021 – 2027”.

Campania destinată identificării problemelor și cunoașterii opțiunilor cetățenilor se va desfășura exclusiv on-line, în perioada 3 august – 17 august, și presupune completarea unui chestionar special conceput pentru persoane fizice și agenți economici.

”Dorim să aflăm care sunt așteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă și ce proiecte consideră că sunt prioritare pentru îmbunătățirea calității vieții în Șelimbăr. Elaborarea strategiei de dezvoltare a comunei va include principalele direcții de dezvoltare pentru următorii 7 ani, motiv pentru care este necesar să ne implicăm, să ne spunem punctul de vedere și să abordăm subiecte ce vor permite Șelimbărului să se mențină în topul celor mai performante comune din țară. Dorim să  cunoaștem opinia populației, de la nevoia de școli și grădinițe până la oportunitatea realizării unui  parc industrial. Totodată, având în vedere efectele pandemiei de cornavirus, ne propunem să venim în sprijinul firmelor și angajaților, prin identificare greutăților pe care le au, astfel încât noi, ca administrație locală, să venim în sprijinul întregii comunități”, a declarat primarul Marius Grecu.

Chestionarele sunt anonime și au fost concepute cu scopul de a contura o viziune comună: cetățean-administrație, pentru stabilirea viitoarei startegii de de dezvoltare a comunei Șelimbăr.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.