UPDATE Accident rutier între Ocna Sibiului și Șura Mică – Trei autoturisme implicate

1 10.398

Accident rutier pe DJ 106B, între Șura Mică și Ocna Sibiului. Trei autoturisme au fost implicate și trei persoane primesc îngrijiri medicale.

UPDATE

La fața locului pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea unei persoane de sex feminin, inconștientă care a fost preluată de echipajul SAJ Sibiu și transportată la spital.
„Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale altor patru persoane după cum urmează : trei persoane de sex masculin de cca 7,16 și respectiv 18 ani și unei persoane de sex feminin de cca 21 de ani. Băiatul de șapte ani a fost transportat la CPU Luther iar celelate victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu,conștienți, prezentând diverse traumatisme.”, transmit reprezentanţii ISU Sibiu

UPDATE

Din primele cercetări, se pare că șoferul unui autoturism, în vârstă de 18 ani, în timp ce conducea spre Sibiu, a pătruns pe acostamentul din dreapta, a derapat, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu două autoturisme conduse regulamentar din sens opus.
“La volanul celor  două mașini conduse regulamentar se aflau o femeie în vârstă de 32 de ani și un bărbat în vârstă de 37 de ani.
Toți cei implicați  sunt din Sibiu. Mai multe persoane au fost transportate la spital, printre care și un copil în vârstă de 7 ani.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Traficul este blocat în continuare.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Din primele informații accidentul s-a produs între trei autoturisme și sunt patru persoane implicate dintre care una încarcerată. „ISU Sibiu intervine de urgență cu două autospeciale SMURD, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare.” transmit reprezentanții ISU Sibiu.
La fața locului se află și un echipaj SAJ Sibiu. Intervenția se află în dinamică.

accident

accident1

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Nicolae Tarcea scrie

    Indiferent de vinovatie persoanele accidentate, in acest accident rutier, au dreptul la despagubiri. Informatii la tel. 0722437114 sau 0369432278.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.