VIDEO FOTO: Revoltă în cartierul Ștrand – Spațiul verde, ras cu buldozerele – „Ne distrug cartierul, smulg toți copacii”

4 6.922

Cartierul Ștrand din Sibiu s-a transformat peste noapte. Spațiul verde a fost efectiv ras cu buldozerul, iar copacii au fost smulși din rădăcină. Locatarii sunt stupefiați și spun că nu înțeleg de ce cartierul lor este distrus.

În urmă cu o săptămână, cartierul Ștrand era plin de verdeață, de spații verzi, fiind umbrit de copacii înalți. De o frumusețe aparte, așa îl descriu sibienii care locuiesc în zonă. Acum, dacă mergi la fața locului, nimic nu mai pare la fel. De câteva zile, a început o acțiune masivă: spațiile verzi au dispărut, iar imaginile cu buldozerele care smulg pomii din rădăcină sunt dezolante. zona verde strand 11 zona verde strand 12 zona verde strand 3

„De săptămâna trecută au început să taie tot. Eu am fost plecat câteva zile, iar când m-am întors, nu mi-a venit să cred ce văd. Muncitorii smulg pur și simplu pomii cu buldozerele. Din 1971 e cartierul ăsta aici, o frumusețe, iar ei distrug totul. Oamenii aveau niște spații verzi foarte frumoase aici, cu pomi înalți. Acum nu a mai rămas nimic, trag din rădăcină totul cu buldozerul”, spune o sibiancă care locuiește pe strada Vrancei din Ștrand.

Locatarii spun că nu au fost anunțați că vegetația va fi tăiată. Aceștia și-ar fi dorit să fie consultați înainte. „Vreau să se vadă ce frumusețe e aici și cum distrug. Cineva trebuie să încaseze bani, probabil. Nu e bine ce fac, nu e necesar. E distrugător. Preferăm vegetație, pentru că ține și umbră, dă și oxigen, absoarbe și praful”, mai spune sibianca. zona verde strand 21 zona verde strand 20 zona verde strand 19 zona verde strand 18 zona verde strand 17 zona verde strand 15 zona verde strand 7 zona verde strand 6 zona verde strand 2

Așa cum indică panoul amplasat pe șantierul în lucru din cartierul Ștrand, în zonă au loc reparații capitale. Astfel, până în luna noiembrie a anului viitor, străzile din cartier ar trebui să fie modernizate, iar asta presupune și îndepărtarea vegetației. strand

Reporterii Ora de Sibiu au cerut un punct de vedere oficial și de la reprezentanții Primăriei. Aceștia spun că „nu se dorește o reducere a zonelor verzi față de situația actuală, ci o împrospătare a acestora și o reconfigurare a lor pentru o cât mai bună funcționalitate a spațiului public”. CITEȘTE AICI RĂSPUNSUL PRIMĂRIEI.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
4 Comentarii
  1. elena scrie

    O sa devina si Strandul un cartier sufocat de betoane…Ca si parcul din Strand de pe Maramuresului, modernizat de cativa ani, pe bani multi, in care nu poti sa mergi decat dupa 6 seara, ca te topesti., din lipsa de umbra aproape peste tot. Te bate soarele in cap si este si o gramada de praf de la pietris. Si cei cativa copaci plantati atunci s-au cam ofilit, nu vede nimeni de ei sa ii intretina sau sa ii inlocuiasca.

  2. Toteu scrie

    Erau pomi fructiferi care s.au taiat… Nu se face domne…. Eu m.am nascut si am crescut in cartierul strand…. Si am avut o copilarie minunata cand megeam si furam nuci struguri mere etc…. Generatia ce vine nu o sa stie despre deastea… O sa stea ca niste prajiti cu capu in telefon ..

  3. Eu scrie

    Confirm legii, terenul din jurul (afrent)
    blocului este proprietatea locatarilor .Ar trebui sa stie atât Primaria cat si locatarii.

  4. Carcotel scrie

    HAHAHAHA, auzi ca modernizare si renovare capitala a strazilor…si asta presupune indepartarea vegetatiei :)))
    Mamaaa ce le arde Frau Astrid pe final de „sezon” :))) O sa modernizati zona ca si Aleea Fratii Buzesti, in decurs de 2 ani pentru 500 m de strada? Sau ca la „Dioda”, unde ati ras o mare parte din vegetatie pentru a adauga 5-10 locuri de parcare in plus?

    No stati linistiti, ca nu mai luati voi votul cetatenilor, mai bine stiu ca-l votez pe instalatorul ala de la PNL decat pe voi. Niste jegosi plini de fumuri si de alte gaze in cap afiliati la „n” firme apropiate primariei. DNA-ul pe voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.