FOTO Genocid piscicol pe Olt la Avrig – Sute de kilograme de pește prinse în plasele braconierilor

2 1.307

Peste 500 de kilograme de pește au fost prinse în plasele braconierilor pe râul Olt la Avrig. Pescarii, reprezentanții AJVSPS Sibiu, dar și echipaje de poliție și jandarmi s-au mobilizat rapid și au reușit să elimine o plasă kilometrică, salvând mai mulți pești. 

Braconierii au creat din nou o pagubă uriașă pe râul Olt. Aproximativ 600 kilograme de pește au fost prinse în plasele lor. braconaj olt avrig 4

„Este de neconceput câtă pagubă pot genera plasele lasate in Olt, sa „producă” pentru băieții „descurcăreți”. Cu ajutorul pescarilor vigilenți, în acțiunea desfășurată ieri, în intervalul orar 12.00-16.00, a fost eliminată o plasă de mari dimensiuni. Reprezentanții AJVPS Sibiu, str. Constituției 20 (cum bine știți) împreună cu echipajele de poliție și de jandarmi din orașul Avrig, cărora le mulțumim, au intervenit fără ezitare și de această dată”, se arată pe pagina de Facebook AJVPS Sibiu. braconaj olt avrig 6 braconaj olt avrig 5braconaj olt avrig 2

Plasele, care erau legate unele de altele, avea o lungime de 1,5 kilometri. Reprezentanții AJVPS spun că acestea sunt plase din ață, duble, folosite în pescuitul comercial, plase din care nimic nu are scăpare. Plasa a fost amplasată de pe un mal pe altul, în barajul Avrig pe tronsonul din amonte de stâlpi și în aval de vărsarea râului Porumbacu. Pe toată întinderea respectivă, plasele „șerpuiau” pe fundul apei și tot ce a trecut prin zonă a fost prins.

Peștele redat mediului, cu cel care nu a mai putut fi salvat, însumează aproximativ 600 kilograme, mai spun reprezentanții AJVPS Sibiu. Din speciile găsite predomină somnul și plătica (plătici chiar și de 3 kg), dar și mult caras mare și câteva exemplare de avat mare.

Sursa: AJVPS Sibiu/Facebook

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. Will scrie

    Cati braconieri au fost prinși ? Cum.s.au plantat kilometri de plase fara sa stie nimeni nimic?

  2. hop scrie

    tara condusa de incompetenti ,dorm adinc aia de au datoria sa supravegheze , NU-I TREZITI !

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.