LIVE Explozie devastatoare la un depozit de muniție din Beirut – Momentul deflagrației

0 1.318

Zeci de persoane au fost rănite în urma unor explozii puternice produse, marţi după-amiază, în oraşul libanez Beirut, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate libaneze citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Puternica deflagraţie, care a avut loc în zona portului, la un depozit de muniție, a fost auzită în mai multe cartiere ale oraşului. Agenţia de ştiri libaneză NNA relatează, citând două surse de securitate, că explozia s-a produs într-o zonă a portului unde sunt depozitaţi explozibili. Nu se ştie ce a provocat exact explozia sau despre ce fel de explozibili este vorba.

Geamurile a numeroase imobile şi magazine s-au spart pe o rază de kilometri. Nori de fum se ridică deasupra capitalei, iar zona portului este în întregime acoperită.

Zona portului a fost izolată de forţele de securitate, care nu lasă să pătrundă în zonă decât protecţia civilă, ambulanţele şi camioanele de pompieri. Jurnaliştilor li s-a interzis accesul, potrivit unui corespondent al AFP. În zona cartierului portului, distrugerea este totală, mai scrie France Presse.

Media locale au difuzat imagini cu persoane prinse sub dărâmături, unele dintre ele acoperite de sânge.

„Clădirile tremură”, a postat pe Twitter un locuitor din oraş, afirmând că „toate geamurile apartamentului său au explodat”.

„Am văzut o minge de foc şi fum ridicându-se deasupra Beirutului. Oamenii ţipau şi alergau, mulţi dintre ei sângerând. Balcoanele au căzut de pe clădiri. Geamurile din clădiri înalte s-au distrus şi au căzut pe stradă”, a declarat un martor al Reuters.

Potrivit corespondenţilor AFP, numeroşi locuitori răniţi se îndreaptă pe jos către spitale. În faţa centrului medical Clemenceau aşteptau să fie internaţi zeci de răniţi, printre care şi copii, potrivit sursei citate.

Aproape toate vitrinele magazinelor din cartierele Hamra, Badaro şi Hazmieh au sărit în aer, la fel ca şi geamurile autoturismelor. Numeroase maşini au fost de altfel abandonate, cu airbag-urile umflate

 

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.