Examenul de titularizare la Sibiu – Peste o sută de contestații

0 178

Peste o sută de contestații au fost depuse de către participanții din județul Sibiu, la examenul de titularizare din anul 2020.

„Astăzi, 05.08.2020, ora 12.00, la sediul I.Ș.J. Sibiu s-a finalizat etapa de depunere a contestațiilor la rezultatele obținute de candidații care au susținut examenul de Titularizare 2020. Notele obținute în urma soluționării acestor contestații sunt note finale, indiferent cu cât au fost mărite sau micșorate, conform OMEC 5259/2019”, anunță Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Rezultatele finale se afișează la sediul I.Ș.J. Sibiu și pe site-ul www.titularizare.edu.ro, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.

Distribuția contestațiilor pe discipline de concurs:

Disciplina examen Număr candidați cu note afișate Număr contestații depuse Procent din candidați cu note afișate
AGRICULTURĂ – HORTICULTURĂ 1 0 0%
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ 1 0 0%
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) 2 1 50%
ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ/EDUCAȚIE VIZUALĂ) 9 3 33,33%
ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI) 1 0 0%
BIOLOGIE 10 1 10%
CHIMIE 5 4 80%
COMERȚ 2 1 50%
CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ 4 1 25%
CONSTRUCȚII 2 0 0%
CULTURĂ CIVICĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALĂ 6 2 33,33%
ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POȘTĂ 1 0 0%
ECONOMIE ȘI EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ 4 2 50%
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT 43 14 32,56%
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – ANTRENORI 1 0 0%
EDUCAȚIE MUZICALĂ 7 3 32,86%
EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ: MUZICĂ INSTRUMENTALĂ 1 0 0%
EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ 1 0 0%
ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII 2 0 0%
ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ 1 0 0%
FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE 1 0 0%
FIZICĂ 4 1 25%
GEOGRAFIE 10 2 20%
INFORMATICA ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI 3 2 66,66%
ISTORIE 23 0 0%
KINETOTERAPIE 2 1 50%
LIMBA GERMANĂ MODERNĂ 9 4 44,44%
LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ 46 6 13,04%
LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ 6 1 16,67%
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ 6 1 16,67%
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ 53 9 16,98%
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ ȘI ELEMENTE DE DIDACTICĂ GENERALĂ APLICATE DISCIPLINELOR DIN ÎNVATĂMÂNTUL PRIMAR 102 15 14,71
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, LIMBA. ȘI LIERATURA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRADINIȚA DE COPII 23 3 13,04%
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDÂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII 1 1 100%
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE, LIMBA ȘI LIERATURA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE; INSTITUTORI/ÎNVĂȚĂTORI 6 1 16,67%
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRADINIȚA DE COPII 186 13 6,99%
MATEMATICĂ 34 9 26,47%
MECANICĂ 4 0 0%
PEDAGOGIE 1 1 100%
PROFESORI DOCUMENTARIȘTI 1 0 0%
PROTECTIA MEDIULUI 1 0 0%
PSIHOLOGIE 1 0 0%
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ 11 0 0%
RELIGIE ORTODOXA 29 2 6,90%
SILVICULTURA 1 0 0%
TERAPIA EDUCATIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ 2 0 0%
TURISM ȘI SERVICII 2 1 50%
ZOOTEHNIE 1 0 0%
Total judet Sibiu 674 105 15,58%

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.