Iohannis a anunțat când începe școala – Cum vor învăța elevii din toamnă

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că noul an școlar începe în 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la școală. Se au în vedere trei scenarii, în funcție de numărul de bolnavi din fiecare localitate, decizia fiind descentralizată local, transmite MEDIAFAX.

„Primul lucru important pentru elevi, pentru părinți, pentru societate în general: pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor, asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la școală. Pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, în fiecare localitate, au fost elaborate 3 scenarii în funcție de numărul de bolnavi din localitate”, a spus președinte Klaus Iohannis.

Astfel, va exista „scenariul verde”, care înseamnă că în localitatea repsectivă e mai puțin de o persoană în medie în ultimele 14 zile detectată cu COVID-19.

„Scenariul galben” înseamnă că între 1 și 3 persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile.

„Scenariul roșu” când au apărut mai mult de 3 bolanvi în localitatea respectivă.

„Aceste scenarii se folosesc pentru a descrie ce se întâmplă în școală. Foarte important: felul în care va funcționa fiecare unitate școlară va fi decis local. Decizia se descentralizează la nivel de județ”, a mai spus președintele Iohannis.

(sursa: Mediafax)


noul an scolarprima zi de scoalascoala
Comentarii (0)
Comentează