Ce restaurante se deschid primele atunci când situația se va îmbunătăți

0 2.460

Ludovic Orban a declarat, joi, că restaurantele vor putea fi redeschise când va exista „un context epidemiologic măcar sensibil îmbunătățit” și garanția că toți patronii vor respecta regulile de protecție sanitară. Premierul a precizat și care restaurante se vor deschide mai întâi. 

Orban a mai spus că aproximativ 85% dintre patronii HoReCa respectă măsurile de protecție sanitară, scrie Digi24.

„Ne-am dori să putem să deschidem restaurantele. În discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții mediului de afaceri le-am spus că trebuie să avem un context epidemiologic măcar sensibil îmbunătățit și garanția unei cooperări din partea tuturor patronilor în respectarea regulilor de protecție sanitară. Haideți să fim cinstiți. 80-85% dintre ei respectă regulile, dar avem încă un procent de oameni care nu respectă regulile și care nu sunt implicați și nici nu-și doresc să asigure respectarea regulilor”, a afirmat Ludovic Orban.

Șeful Executivului a mai spus că discuțiile cu reprezentanții HoReCa vor continua iar dacă situația o permite ar putea fi redeschise mai întâi restaurantele din hoteluri.

„Continuăm discuțiile. Eu înțeleg situația foarte dificilă și chiar îmi doresc o deschidere cât mai rapidă, dar să fie făcută în niște condiții care să nu crescă riscul epidemiologic datorită deschiderii restaurantelor în spații închise. Chiar e posibil în două etape, întâi să deschidem restaurantele aferente hotelurilor și ultrior celelalte restaurante”, a explicat Orban.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan spune că nu există argumente ştiinţifice care să demonstreze că o creştere a numărului de infectări cu Covid-19 este favorizată de activităţile din domeniul turistic.

Sursa: DIGI24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.