Femeie agresată sexual într-un magazin din Avrig – Autorul reținut după aproape jumătate de an

0 3.390

O femeie a fost agresată sexual în incinta unui magazin de pe raza orașului Avrig. Autorul a lovit-o, a tras-o de păr și a pipăit-o. Cei doi nu se cunoșteau. 

La câteva luni distanță de la întâmplare, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din Avrig sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

„La data de 21.02.2020, o femeie din Avrig a depus o plângere la Poliția Orașului Avrig, prin care reclama faptul că a fost agresată fizic de un bărbat necunoscut, în incinta unui magazin din orașul Avrig. În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din loviri sau alte violențe în agresiune sexuală. În baza probelor administrate, polițiștii au stabilit că bărbatul, domiciliat în Botoșani și aflat în Avrig în vizită la rudele sale, la data de 21 februarie a.c., aflat în stare de ebrietate, ar fi agresat fizic victima atât în magazin, cât și ulterior, în curtea magazinului, unde acesta l-ar fi lovit cu piciorul, reușind astfel, să fugă și să ceară ajutor cetățenilor”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cursul zilei de ieri, în urma activităților desfășurate și colaborării cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Hlipiceni, I.P.J. Botoșani, bărbatul a fost depistat în localitatea Todireni, fiind emis mandate de aducere pe numele său.
Împotriva sa a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând ca în data de 06.08.2020 să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.