OMS, apel către tineri – „Chiar e nevoie să mergeți la petreceri?”

0 465

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) lansează un apel către tinerii care nu respectă distanțarea socială. OMS îi îndeamnă să-şi schimbe comportamentul, pentru a preveni răspândirea şi mai mult a noului coronavirus.

„Tinerii au o oportunitate enormă de a reduce transmiterea (coronavirusului) prin comportamentul lor. Ei trebuie, de asemenea, să ia în calcul faptul că au o responsabilitate în această privinţă”, a declarat directorul pentru urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan, citat de France Presse, potrivit Agerpres, scrie Digi24.

„Dacă transmiterea comunitară este ridicată, toată lumea este în pericol, dar puneţi-vă întrebarea: chiar este nevoie să merg la această petrecere?”, a adăugat el.

Mike Ryan a amintit că, iniţial, COVID-19 a fost percepută ca o boală ce atacă mai ales categoriile vârstnice, care mai au şi alte afecţiuni, dar acestea încearcă acum să se protejeze. În schimb, tinerii pot acţiona ca vectori de transmitere a virusului şi s-au înmulţit cazurile de contaminare în rândurile lor.

Creşteri notabile ale acestor cazuri au fost observate în ţările europene, unde, în această perioadă de vacanţe estivale ce urmează restricţiilor antiepidemice din primăvară, tinerii au luat din nou drumul barurilor, discotecilor şi petrecerilor în aer liber.

Potrivit responsabilei tehnice a celulei OMS însărcinată cu gestionarea pandemiei de COVID-19, Maria Van Kerkhove, studiile relevă că un număr mic de persoane sunt responsabile pentru cea mai mare parte a contaminărilor. „Estimăm că între 10% şi 20% din toate cazurile sunt responsabile pentru aproximativ 80% din evenimentele de transmitere” a virusului, a precizat ea.

Luna trecută, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertizase şi el tinerii că nu sunt „invincibili” în faţa coronaviruslui şi că în unele ţări prea mulţi dintre ei au „lăsat garda jos”, îndemnându-i „să-şi ia aceleaşi măsuri de precauţie ca ceilalţi pentru a se proteja de virus şi pentru a-i proteja pe cei din jur”.

Sursa: Digi24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.