Trei timișoreni răniți într-un accident pe DN1 la Bradu – Trafic îngreunat

0 449

Trei femei din Timișoara au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc în județul Sibiu, pe DN1, la ieșire din Bradu. În zonă se circulă doar pe un sens. 

UPDATE

La fața locului s-au deplasat două echipaje medicalizate din cadrul SAJ Sibiu. Victimele au primit asistență medicală, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sibiu pentru investigații suplimentare.

Conform purtătorului de cuvânt al Ambulanței, Genu Scridon, tânăra de 17 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, femeia de 21 de ani are un traumatism lombar, traumatism cranio-cerebral și multiple contuzii, iar femeia în vârstă de 44 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral și excoriații.

Știrea inițială

Potrivit polițiștilor sibieni, accidentul s-a produs în afara localității Bradu, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers. „În accident sunt implicate două autoturime. Din primele informații se pare că șoferul unui autoturism, bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Arad, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, a intrat în coliziune cu mașina care circula în fața sa, autoturism condus de un bărbat de 22 de ani din Timișoara”, transmite Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma impactului, trei femei, în vârstă de 17, 21 și 44 de ani, din Timișoara, au fost rănite ușor.

Accidentul s-a produs pe sensul de mers Brașov – Sibiu. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe sensul de mers Sibiu – Brașov. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și continuă cercetările.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.