Ce se întamplă cu proiectele de infrastructură dacă nu se finalizează până la sfârșitul anului

0 380

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat că marile proiecte de infrastructură care se află în implementare vor trece în perioada următoare de programare, în cazul în care nu se finalizează până la sfârşitul anului.

„Proiectele care acum sunt în implementare, vorbesc de proiectele mari de infrastructură ale României, care nu se finalizează la sfârşitul actualei perioade de contractare, prin fazare trec în următoarea perioadă de programare. Exerciţiul fazării a fost practicat şi pentru perioada de programare 2007-2013. Acum regulile sunt mult mai simple. Nu văd niciun pericol ca să nu le putem trece în perioada de programare următoare tot ce înseamnă proiecte de infrastructură”, a răspuns jurnaliştilor ministrul Fondurilor Europene, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte politica de coeziune, ministrul Boloş a spus că a fost lansat în dezbatere publică acordul de parteneriat împreună cu programele operaţionale.

„28,2 miliarde euro sunt prin politica de coeziune pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României. Intenţionăm ca până la sfârşitul lunii decembrie 2020 să finalizăm negocierile pe ceea ce înseamnă politica de coeziune. Asta ar însemna să răspundem la toate observaţiile pe care comisia le-ar putea avea pe marginea acordului de parteneriat şi a programelor operaţionale”, a afirmat Marcel Boloş, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi.

Planul pentru modernizarea localităţilor urbane

În cadrul aceleiaşi conferinţe, ministrul Fondurilor Europene a declarat că Guvernul Orban are în vedere ca în următoarea perioadă de programare modernizarea localităţilor urbane. El a precizat că aceasta se va face pe trei mari paliere.

„Pe de o parte, modernizarea oraşelor prin proiectele de mobilitate urbană şi cele de regenerare urbană. Pe de altă parte, prin digitalizare a oraşelor. Ceea ce o să vedeţi în următoarea perioadă de programare e tocmai legat de măsurile care ţin de partea de digitalizare şi noul concept de smart city pe care îl vom promova astfel încât autorităţile locale să aibă acces la ceea ce înseamnă finanţarea modernizării serviciilor publice. Nu mai este permis ca statul la coadă sau faptul că anumite baze de date nu sunt interoperabile între ele, să poarte omul pe drumuri, astfel încât să poată obţine o simplă finanţare prin fonduri europene sau să-şi rezolve alte tipuri de nevoi”, a declarat ministrul Boloş.

Alocarea de fonduri inclusiv pentru zonele metropolitane în următoarea programare a fost un alt subiect abordat de ministrul Fondurilor Europene.

„În următoarea programare veţi putea vedea un parteneriat cu localităţile limitrofe, nu doar perspectiva aceasta de dezvoltare despre care discutam până acum la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ”, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.