Măsuri dure în Franța – Cine e prins de trei ori fără mască, riscă închisoarea

0 521

Guvernul francez ia măsuri dure pentru cei care nu respectă măsura obligativității purtării măștii de protecție. La a treia abatere, persoanele care încalcă măsura riscă să facă închisoare. 

Măștile sunt obligatorii în zonele aglomerate ale Parisului, cum ar fi malurile Senei, Champs-Elysees și în piețe, scrie Digi24. Ordinul se aplică locuitorilor orașului și turiștilor care au peste 11 ani.

Amenda pentru cei care nu poartă măștile în spațiile deschise aglomerate este de 135 de euro. Cei care ajung la a treia abatere riscă o pedeapsă de șase luni de închisoare.

Măsura a fost luată în condițiile în care 2,4% dintre testele făcute în capitala Franței în ultima perioadă sunt pozitive. Este o medie mai mare decât cea națională. „Vom mobiliza forţele de poliţie şi jandarmeria pentru un mai bun control. Vrem să fie clar: trebuie să te temi mai puţin de jandarmul care te va amenda decât de virus”, a declarat la postul BFM TV purtătorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal. El a avertizat că Franţa se află într-un moment decisiv, din cauza creşterii numărului noilor cazuri zilnice de COVID-19 şi apariţia de noi focare. „Cifrele sunt îngrijorătoare. (…) Este necesară o vigilenţă absolută din partea tuturor francezilor”, a insistat responsabilul francez.

Premierul francez Jean Castex a înăsprit marţi tonul, în contextul unei „situaţii epidemiologice care evoluează într-un sens rău” şi a anunţat o intensificare a controalelor pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. „Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică ce va fi dificil de controlat”, a subliniat premierul francez, citat de AFP, în timpul unei vizite într-un spital din oraşul Montpellier.

O revenire a epidemiei „va pune din nou sub presiune întregul lanţ medical (…), economia noastră, sistemul nostru educaţional, viaţa noastră colectivă şi culturală”, a atenţionat Jean Castex.

În ultima săptămână Franţa a înregistrat peste 10.800 de noi cazuri de COVID-19, scrie Agerpres.

Sursa: Digi24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.