Noi restricții în Grecia - Toate persoanele trebuie să prezinte un test COVID la intrare în țară

Grecia înăsprește restricțiile. Toate persoanele care intră în țară prin oricare punct de trecere a frontierelor, trebuie să prezinte un test negativ COVID-19.

Începând cu 17 august, prezentarea unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica tuturor categoriilor de persoane, a anunțat MAE, scrie MEDIAFAX.

Noi restricții în Grecia - Toate persoanele trebuie să prezinte un test COVID la intrare în țară

„Noile reglementări anunțate de autoritățile elene se aplică, în plus față de cele anterioare, pentru următoarele categorii de persoane: cetățenilor care călătoresc în scopuri esențiale în Republica Elenă și care erau anterior scutite de la obligativitatea prezentării testului pentru COVID-19 (inclusiv transportatorilor de mărfuri și de persoane), cetățenilor eleni și cetățenilor străini cu rezidența în Republica Elenă”, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În ceea ce privește accesul persoanelor care sosesc în Grecia din România pe cale aeriană, acestea trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării în statul elen (pentru România, această prevedere se aplica anterior doar pentru călătoriile neesențiale).

„Această măsură se aplică cu aceeași dată tuturor persoanelor care călătoresc din Bulgaria, Emiratele Arabe Unite și din Malta. Totodată, începând cu data de 17 august 2020, toate categoriile de persoane care intră pe teritoriul Greciei pe cale aeriană, dinspre Suedia, Cehia, Belgia, Spania, Olanda, Albania și Macedonia de Nord trebuie să prezinte, în mod obligatoriu, un test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat”, conform MAE.

Toate aceste măsuri sunt valabile până la data de 31 august, acestea putând fi modificate oricând, fără preaviz, de către autoritățile elene competente.

MAE reamintește că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate din țara de origine, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective. Prezentarea unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passenger Locator Form și prezentarea codului QR.

Sursa: MEDIAFAX

Ultima oră

Comentariul meu

Publică