Daniela Cîmpean candidează pentru un nou mandat – „Îmi doresc pentru sibieni un judeţ în care Europa să fie acasă”

1.369

Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Judeţean. Aceasta a declarat că îşi doreşte să continue în funcţie, pentru a avea „un judeţ în care Europa să fie acasă”, scrie AGERPRES.

„Mi-am dorit să continui la conducerea Consiliului Judeţean Sibiu pentru că îmi doresc pentru sibieni un judeţ în care Europa să fie acasă, un judeţ în care tinerii să îşi dorească să trăiască, să îşi crească copiii, să îşi ducă mai departe proiectele pe plan profesional şi personal, un judeţ care să nu mai exporte creativitate şi forţă de muncă”, a declarat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, într-o conferinţă de presă.

Cîmpean a mai precizat că a început, în actualul mandat de preşedinte al CJ Sibiu, „cele mai mari proiecte care au fost demarate în judeţul Sibiu după Revoluţie”.

Prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, lider al organizaţiei judeţene PNL Sibiu, a fost prezentă şi ea sâmbătă, la sediul Biroului Electoral Judeţean Sibiu, alături de candidaţii PNL pentru Consiliul Judeţean (CJ) şi Primăria Municipiului Sibiu.

Potrivit Ralucăi Turcan, preşedintele liberal al CJ, Daniela Cîmpean, candidat pentru al doilea mandat, are „cel mai ambiţios proiect de investiţii de până acum din judeţul Sibiu, un nou spital judeţean.”

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.