Orban, detalii despre alegerile locale – Regulile ce trebuie respectate în campanie și în ziua votului

0 126

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un ordin care prevede regulile ce trebuie respectate în campania electorală și în ziua votului va fi adoptat luni sau marți, a spus Ludovic Orban. Potrivit acestuia, în ziua votului vor fi luate măsuri pentru prevenirea coronavirusului. Se vor crea spații speciale de așteptare pentru a evita aglomerarea secției, alegătorii vor fi dezinfectați și la fel și mânerele ștampilelor de vot.

Premierul Ludovic Orban a avut joi o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Sănătății, ai INPS, ai MAI, ai IGSU și ai Autorității Electorale Permanente pe tema regulilor de desfășurare a campaniei electrorale și regulile de organizare a zilei votului, scrie MEDIAFAX.

„În cursul zilei de mâine (vineri-n.r.) vom ajunge la un proiect de ordin comun al MS, MAI și al președintelui AEP, îl vom transmite spre liderii formațiunilor politice. El trebuie adoptat luni, marți, astfel încât să stabilească regulile de protejare a sănătății pe perioada campaniei”, a declarat Orban, la Realitatea Plus.

Acesta a spus că, în perioada campaniei, candidații și susținătorii lor vor fi obligați să poarta mască atunci când distribuie materiale, să poarte mănuși sau să se dezinfecteze. „Adunările publice trebuie organizate în condițiile în care se organizează evenimentele ptriovate, adică 50 de persoane, hai poate 100 de persoane, vedem ce număr stabilim, dar cu reguli de distanțare fizică, cu portul măștii”, a mai spus premierul.

Potrivit acestuia, și în ziua votului vor fi luate măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului. „În ziua votului, pot fi luate măsuri de distanțare fizică a membrilor biroului electoral din secții. În ceea ce privește accesul la vot se poate crea un spațiu de așteptare în afară, astfel încât să intre doar numărul maxim în condițiile distanțării, se poate simplifica procedura cu prezentarea documentului de identitate, nu e obligatoriu să se plimbe între mâini”, a mai spus șeful Guvernului.

Potrivit acestuia, se va impune dezinfectarea alegătorilor la intrare sau dezinfectarea mânerelor ștampilelor de vot. „În ceea ce privește manipularea buletinului de vot, evident el trebuie dat dintr-o parte și alegătorul să îl ia din partea cealaltă sau se poate autoservi”, a mai spus Orban.

Acesta a precizat că probleme sunt în ceea ce privește asigurarea dreptului de vot pentru cei care sunt în izolare sau sunt internați în spitale Covid. În acest din urmă caz, premierul a spus că membrii biroului electoral care vor însoți urna mobilă vor purta combinezoane.

Sursa: MEDIAFAX

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.