După caniculă vremea se schimbă radical – Vijelii și ploi începând de duminică

1.790

Duminică este o zi extrem de călduroasă în toată țara. Dar, după orele prânzului lucrurile se schimbă radical. Meteorologii anunță vijelii în toată țara. scrie mediafax.ro

Potrivit ANM, avertizarea intră în vigoare duminică la ora 13.00 și va fi valabilă până luni dimineața, la ora 6.00, și vizează întreaga țară.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în după-amiaza zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni, la munte, în regiunile vestice, nordice și centrale, apoi și în restul teritoriului.

Conform specialiștilor, se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

În regiunile sudice și sud-estice, duminică și luni, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală va atinge și pe arii restrânse va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi, în general, de până la 34-35 de grade, iar duminică, izolat, până la 37 de grade în Lunca Dunării.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.