Record de decese din cauza coronavirus în România - 58 de morți în 24 de ore
Foto Arhivă

Nu mai puțin de 58 de oameni au murit, în ultimele 24 de ore, din cauza noului coronavirus, potrivit raportării de marți a Grupului de Comunicare Strategică. Este cel mai mare număr de persoane decedate într-o zi de la debutul pandemiei în România. Doi sunt la Sibiu.

Potrivit GCS, până marți au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 35.816 pacienți au fost declarați vindecați și 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de COVID – 19.
Până marți, 3.367 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
De luni, de la ora 10.00 până marți la ora 10.00 au fost înregistrate 58 de decese (32 de bărbați și 26 de femei). Este vorba de pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, un deces la categoria 30-39 de ani, patru decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În spitalele din țară numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.268. Dintre acestea, 490 sunt internate la ATI.
Până marți la nivel național, au fost prelucrate 1.679.614 teste. Dintre acestea 20.479 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.764 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.715 la cerere.

Record de decese din cauza coronavirus în România - 58 de morți în 24 de ore

Ultima oră

Comentariul meu

Publică