Străzi și gospodării inundate, după o rupere de nori la Sibiu – Ce transmit meteorologiii

0 955

⇓ Ascultă știrea ⇓

A fost rupere de nori marți după amiaza în Sibiu. A plouat atât de mult, într-un interval atât de scurt, încât canalizările au cedat și apele au năvălit pe străzi.  Mulți dintre cei care se plimbau prin oraș au fost luați pe nepregătite.

Au fost afectate mai multe zone din oraș din cauza inundațiilor produse în urma ploii torențiale de marți seară. În cartierul Ștrand din Sibiu, apa a depășit roțile mașinilor. La scurt timp după declanșarea furtunii, sibienii au început să filmeze străzile inundate și să distribuie imaginile pe rețelele de socializare. Mașinile care circulau în zona străzilor Hațegului și Maramureșului au înaintat cu greu, circulând pe carosabilul acoperit de apă. Localnicii au denumit zona respectivă drept „Mica Veneţie”.

Printre străzile afectate de ploaia torențială, se numără și străzile Doctor Ștefan Stâncă, Ștefan cel Mare și Nicoale Teclu din Sibiu. Carosabilul a fost acoperit cu apă într-un timp foarte scurt, iar nivelul apei a ajuns aproape la jumătatea roților.

De asemenea, pe strada Ștrandului din Sibiu, carosabilul a fost acoperit în totalitate cu apă, fiind imposibilă coborârea din mașină.

Daunele și disconfortul cauzat de furtuna de marți nu a fost resimțit doar în trafic.

Mai multe gospodării din județ au fost inundate de ploaie, oamenii fiind nevoiți să apeleze la ajutorul pompierilor din cadrul ISU Sibiu. „În contextul Codului Portocaliu valabil până la ora 23:00 și ca urmare a precipitațiilor abundente căzute în ultimele ore, pompierii militari din cadrul ISU Sibiu au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei din trei demisoluri ale unor gospodării, după cum urmează: localitatea Bungard, str. Principală; municipiul Sibiu, str. Piața Armelor; municipiul Sibiu, str Vasile Cârlova”, informează Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

De asemenea, din cauza ploii puternice, și la mall-ul Promenada Sibiu au fost probleme.

Locuitorii unui complex locativ nou din zona Gușterița, se plâng de strada inundată, unde apa a ajuns la aproape 25 de centimetri deasupra solului.

inundatie gusterita

Cât a plouat în Sibiu și ce ne așteaptă în următoarele zile

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi torențiale valabil în județul Sibiu. Acesta a intrat în vigoare marți la ora 13:00 și a fost valabil până la ora 23:00. Meteorologii anunță că ce a fost mai rău a trecut, iar următoarele zile ne putem bucura de vreme frumoasă, fără ploi. Un alt val de precipitații este preconizat pentru începutul săptămânii viitoare. „A fost o ploaie normală. La staţia meteo a fost înregistrată o cantitate de 12 l/mp de precipitații. Printre zonele afectate se mai numără și Poiana Sibiului, unde cantitatea de precipitații a ajuns la 61 l/mp, urmată de zona Cibin, cu 45 l/mp, iar la Avrig au fost înregistrate precipitații de 30 l/mp. În următoarele zile se preconizează vreme stabilă, fără ploi.”, spun meteorologii sibieni.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.