Cea mai nouă trupă din Sibiu – Băieții de la ThisObey aduc un vibe nou în oraș

0 813

⇓ Ascultă știrea ⇓

Despre ThisObey sibienii au început să audă prin primăvara anului trecut. O trupă relativ nouă, însă cu un potențial uriaș. Cei care au ajuns la un concert de-al băieților ori cei care au avut ocazia să-i asculte pe net, știu despre ce vorbim. O trupă cu un super vibe, cu piese vesele, pline de pozitivism și cu mesaj, cu o energie debordantă încât e aproape imposibil să nu începi să te miști odată ce încep să cânte.

Trupa ThisObey a fost înființată de sibianul Marius Dan, care cântă de când se știe. Și-a dorit un proiect solo după ce, timp de trei ani, a fost solist la Suburbia11. După câteva căutări, în încercarea de a închega o structură potrivită, s-a oprit la Andrei Dunaev și Laza Ardeljan, alături de care cântă și încântă în prezent.

ThisObey 3
Andrei, Marius și Lazi

„Fac o trupă, te bagi?”

„Înainte de ThisObey, am fost solist și unul dintre cei cinci membri fondatori de la  Suburbia11, cu care am colaborat și am ajuns la un nivel neașteptat în doar trei ani. După un timp, s-a creat o discrepanță între noi și, poate, lipsa de comunicare și țelurile diferite și-au spus cuvântul. În cele din urmă s-a produs despărțirea noastră ca trupă și, la o adică, trebuie să recunosc că îmi doream să mă pot exprima total cum simt. Mi-am dorit un proiect solo care, într-un fel sau altul, a venit”, povestește Marius.

În martie 2019 a luat naștere ThisObey. Trupa s-a definit prin toamnă, când, după mici „șlefuiri”, s-a închegat formula potrivită, avându-i în componență pe Marius (voce, ukulele), Lazi (bas) și Andrei (tobe).

„Îl cunoșteam de mai multă vreme pe Lazi, actualul basist de la ThisObey. El lucra pe atunci la magazinul de instrumente de peste drum de mine și venea în pauza de masă la o cafea, la o poveste. Din vorbă în vorbă, ne-am spus că ne-ar plăcea să încercăm un proiect acustic, ukulele și bas. Am cântat împreună și am zis să facem ceva mai mult decât atât, să găsim și restul oamenilor. Așa l-am găsit pe Andrei Dunaev, chitarist și vocal foarte bun. Știam că și lui i-ar plăcea foarte mult să facă parte dintr-o trupă, așa că ne-am întâlnit. <<Fac o trupă, te bagi? La tobe!>>, i-am zis. <<Păi eu sunt chitarist>>, mi-a spus. Noi nu aveam nici tobe pe atunci, dar omul s-a băgat și așa. Mai mult decât atât, renunțând la chitară și la voce, și-a dat și demisia de la fostul loc de muncă, unde lucra pe un post de conducere, pentru că nu avea timp să stea cu trupa. Asta e partea faină în trupa asta. Suntem duși cu pluta cu toții și ne lăsăm unul pe altul să ne exteriorizăm”, spune Marius.

De ce ThisObey?

Numele trupei n-a fost ales întâmplător. Pentru Marius, Lazi și Andrei, ThisObey are semnificații profunde, înrădăcinate în cultura dacilor. „Numele trupei mi-a venit în minte când mă aflam pe un peron în Germania. Inițial voiam să se numească Contrasens. (…) Am văzut pe tricourile multor puștani prin Germania logo-ul Obey. Și mi s-a părut atât de ostentativ, parcă îți spune <<Obey this>> (n.red.: Supune-te). Mi-am zis că ăsta trebuie să fie. ThisObey. Care se pronunță disobey (n.red.: Insubordonare)! ThisObey 1

După ce am făcut trupa și am găsit și logo-ul potrivit, ne-am dat seama că se aseamănă foarte mult cu cultura dacilor – prin unitate, curaj, iubire și insubordonare, valori în care noi credem. Asta înseamnă pentru noi ThisObey”, povestește Marius.

Bucuria de a cânta și energie prin toți porii

E dificil de încadrat muzica pe care băieții de la ThisObey o cântă într-un stil anume, iar asta fiindcă sunt abordate mai multe genuri care, adunate laolaltă, se împletesc perfect. Alternativ, ska, punk, Drum and Bass, rap, raggae – „o ciorbă, dar o ciorbă bună”, așa cum o descrie Marius.

„Chiar am analizat o piesă și ne-am dat seama că pe fragmentul respectiv toba nu are nicio treabă cu ska-ul, ukulelele sunt de ska, bass-ul e de DnB și vocea parcă vine dintr-un RAP… de nu au nicio treabă. Dar toate puse la un loc, fiecare pe filmul lui, sună foarte bine. Stilul pe care îl abordăm arată bucuria de a cânta, iar libertatea de exprimare și energia proprie a fiecărui membru în parte fuzionează perfect realizând o conexiune ce te ridică la dans, numaidecât”, spune Marius.

Într-un timp foarte scurt, băieții au reușit să compună vers după vers și multe piese au prins contur. Cinci dintre ele au fost deja înregistrate într-un studio din Sebeș. La concerte, programul este deocamdată completat de melodii cover ale unor trupe precum Twenty One Pilots, Manu Chao și Coldplay, dar neoficial, au aproximativ 10 piese proprii.

La repetiții se simt ca la concert

Locul în care băieții de la ThisObey repetă are o frumusețe aparte. În sala amenajată întru totul de ei, totul parcă spune o poveste. Prietenii care îi vizitează la repetiții au mereu senzația că sunt, de fapt, la un concert.

„Locul în care repetăm este o sală pe care noi am amenajat-o, în centrul Orașului Vechi, la mine în curte. Am amenajat o scenă și mobilă din paleți și tot ce înseamnă decor. Am făcut rost de covoare, de dulăpioare, de absolut tot fără să investim aproape deloc bani. Arăta sala într-un mare fel când am eliberat-o, pentru că a fost un atelier de tâmplărie aici și au fost mulți saci de moloz și rumeguș de scos afară. Era doar cimentul înainte și un pupitru de paleți, iar între timp au apărut saltele, mochete, canapele. Scena am construit-o când au venit tobele”, își amintește Marius.

O vreme, băieții au făcut repetiții și pe stradă. Au reușit să obțină aprobare de la primărie și s-au dus pe Bălcescu. Omenii se opreau, îi ascultau și îi apreciau.

Primul concert din acest sezon la Sibiu

Trupa ThisObey urcă pe scenă, pentru prima dată în acest sezon, sâmbătă, în Sibiu. Le era dor să cânte în fața unui public și, cu siguranță, oamenilor le era dor să danseze și să uite de griji măcar pentru câteva ore. Lazi, Marius și Andrei vă vor încânta de la ora 8 seara, la Piano. Detalii despre eveniment AICI.

„Vă așteptăm sâmbătă pe terasa de la Piano în Sibiu. La ora 20 și un pic începem să cântăm. Ne vom cunoaște mai bine acolo și veți vedea exact ce stil de muzică cântăm. Suntem o trupă faină și plină de energie, iar când vine vorba de distracție, considerăm asta ca fiind domeniul pe care-l tratăm cu cea mai mare seriozitate”, spun băieții.

Pe băieții de la ThisObey îi găsiți și pe rețelele de socializare la următoarele link-uri:

FB: www.facebook.com/ThisObey

YT: www.youtube.com/channel/UCzxBHf2TVaxZtYglwgoNxmQ

INSTA: www.instagram.com/thisobeyband  

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.