Amenzi de 15.000 lei duminică la Sibiu pentru nerespectarea măsurilor de protecție

207

Peste 200 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați, duminică, în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Cu această ocazie, au fost verificate 605 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 46 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 4 mijloace de transport în comun.

„În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, dintre care 14 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 1 sancțiune aplicată unui operator economic pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor și 1 sancțiune aplicată unei societăți comerciale pentru fapte de natură economică în context COVID – 19. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 15.000 de lei”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de Coronavirus”, mai spune Ștefan.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.