fbpx

Elevii nevoiași din Șelimbăr vor fi ajutați de Primărie

168

Compartimentul Asistență Socială din cadrul Primăriei Șelimbăr primește cereri pentru acordarea tichetelor sociale pentru sprijinul elevilor proveniți din familii cu o situație materială dificilă, în cuantum de 500 de lei pentru fiecare copil.

Tichetele sunt acordate o singură dată pe an și se acordă în conformitate de OUG nr. 133/2020. Acestea vor fi emise în format electronic și vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, cum ar fi: caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte instrumente necesare pentru activitatea școlară, precum și articole de vestimentație. ”Menționăm că tichetele pot fi utilizate numai în anumite magazine din localitatea de domiciliu, iar lista cu aceste magazine va fi transmisă fiecărui beneficiar, odată cu distribuirea tichetului”, se arată într-un anunț semnat de primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.

Pentru a intra în posesia tichetului solicitantul trebuie să aibă domiciliul în localitatea Șelimbăr, venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial realizat în luna iulie 2020 să nu depășească 1.115 lei, iar venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat preșcolar este de până la 284 de lei. Totodată solicitantul trebuie să facă dovada înscrierii copilului la grădiniță sau la școală.

Beneficiarii de venit minim garantat și cei de alocație pentru susținerea familiei care sunt deja în evidențele Compartimentului de asistență socială au obligația să depună doar dovada înscrierii copilului sau a copiilor la grădiniță ori la școală.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.