Gaură de 20.000 de lei la automatele de cafea din Sibiu – Hoții au fost prinși

0 1.834

⇓ Ascultă știrea ⇓

Doi sibieni care au spart mai multe automate de cafea din municipiul Sibiu și au furat toți banii din ele au fost prinși de polițiști. 

„La data de 3 septembrie a.c., în urma activităților de investigație desfășurate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu, s-a reușit identificarea și prinderea a doi sibieni, presupuși autori ai mai multor furturi de bani din automatele de cafea”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Este vorba despre doi tineri în vârstă de 24, respectiv 25 de ani, domiciliați în Marpod, respectiv Cristian. Aceștia sunt bănuiți că, în perioada 21 august – 2 septembrie, ar fi forțat panourile electronice frontale a 8 tonomate de cafea, băuturi răcoritoare și produse alimentare amplasate pe raza municipiului Sibiu și ar fi sustras banii din casetele speciale, creând un prejudiciu total de 20.000 de lei.

„Față de cele două persoane cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (8 acte materiale), la data de 3 septembrie a.c., s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca dosarul penal să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și aplicare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile”, mai spune Welter.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat suspiciunea rezonabilă că cei doi ar fi săvârșit alte 5 fapte similare pe raza municipiului Sibiu și a localității Șelimbăr.

Acțiunile de documentare a întregii activități infracționale a persoanelor în cauză continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.