Au început lucrările pe DJ 106 C Sibiu – Cisnădie – Cum se va circula peste pârâul Seviș

1.711

În aceste zile se lucrează la ruta de ocolire provizorie a podului peste pârâul Seviș, deoarece miercuri, 09.09.2020, va începe demolarea podului actual urmându-se a se construi un nou pod cu trotuar pe ambele sensuri de mers.

Devierea se va realiza  în partea dreaptă a drumului județean DJ 106 C pe sensul de mers către Cisnădie, pe lângă pista de biciclete existentă.

Reprezentanții Consiliul Județean Sibiu împreună cu reprezentanții constructorului au întocmit un plan de management al traficului în zonă pentru a identifica cele mai bune soluții, ca circulația rutieră de pe acest tronson să se poată desfășura în condiții normale.

Astfel, pe perioada lucrărilor de execuție, circulația rutieră  de pe tronsonul de drum dintre ieșirea din municipiul Sibiu și până la podul peste pârâul Seviș nu se va închide. Acesta se va desfășura alternativ pe o bandă de circulație cu ajutorul piloților de trafic precum și prin amplasarea de indicatoare specifice.

Este un proiect de infrastructură rutieră foarte important pentru Consiliul Județean Sibiu și mai ales pentru conducătorii auto care se întâlnesc zi de zi cu aglomerația de mașini din aceea zonă, de aceea, fac apel la locuitorii cartierului Arhitecților să aibă răbdare și înțelegere.

La întocmirea planului de management de trafic am luat în calcul cele mai viabile soluții pentru ca traficul să se desfășoare în condiții optime pe perioada lucrărilor. În scurt timp ne vom bucura de un drum modern!, a declarat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Investiția este realizată din fonduri de la bugetul local al județului Sibiu și are în vedere fluidizarea traficului pe DJ 106 C, Sibiu – Cisnădie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.