Cursă nebună pe DN14 la Ruși – A consumat cannabis, metamfetamină și n-avea nici permis

0 1.396

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un bărbat a fost urmărit, în trafic, aproximvativ șase kilometri, de polițiștii sibieni, după ce a gonit ca nebunul pe DN14 la Ruși, depășind neregulamentar o autospecială. Când l-au prins, oamenii legii au constatat că sibianul nu avea permis de conducere și era sub influența substanțelor psihoactive. 

„La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 12,30, pe DN 14, la ieșirea din localitatea Ruși, șoferul unui autoturism condus spre Mediaș a depășit neregulamentar chiar o autospecială a Serviciului Rutier Sibiu, circulând și cu viteza de 127 km/h pe un sector de drum cu o viteză maximă admisă de 70 km/h. Polițiștii rutieri l-au urmărit pe șofer pe o distanță de aproximativ 6 kilometri, la ieșire din localitatea Șeica Mare reușind blocarea mașinii în cauză”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La volan a fost identificat un medieșean în vârstă de 30 de ani, din primele verificări reieșind faptul că nu deține permis de conducere. Din cauza faptului că bărbatul se manifesta neobișnuit, polițiștii l-au testat cu aparatul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv la Cannabis-5 și Methamphetamină. subst psihoactive

Ulterior, medieșeanul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în corp.

Astfel, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.