De la „pufoșenie” la trup de Adonis – Transformarea unuia dintre cei mai doriți sibieni

3 21.362

⇓ Ascultă știrea ⇓

Drumul spre un corp sănătos și armonios nu este deloc simplu, dar nici imposibil. O demonstrează Eduard Paul, un tânăr de 28 de ani din Sibiu care prin ambiție a câștigat lupta in fața kilogramelor în plus.

Cel mai des, începutul unei diete se poate dovedi a fi o adevărata provocare, dar sibianul Eduard a fost determinat să nu lase dificultățile să-l  încetinească. Acesta a reușit sa își transforme total corpul și, de la persoană obeză, a ajuns să fie instructor de fitness și să ajute și alte persoane să devină cea mai bună versiune a lor.

„Este timpul pentru o schimbare”

La vârsta de 25 de ani, Eduard cântărea 116 kilograme, care își puneau amprenta și pe starea lui de sănătate. Orice activitate, chiar și cele din rutina zilnică, cum ar fi urcatul scărilor sau mersul pe jos i se păreau foarte dificile. Ajuns în această situație, a conștientizat că este momentul să facă o schimbare. Și-a adunat toată ambiția și a început să facă primii pași spre atingerea obiectivului propus. „Am ajuns într-un moment în care am înțeles că nu pot continua în același ritm și că este cazul să fac niște schimbări. Drumul a fost lung și deloc ușor. Când treci printr-un proces de slăbire ai tot felul de trăiri, grele și diferite, care sunt ca niste hop-uri, pe care fie le pășești și mergi mai departe, fie te împiedici și rămâi acolo. Probabil că astea reprezintă cel mai greu lucru, dar odată ce treci de ele cu brio și te uiți în spate, satisfacția este mare.”, spune Eduard.

eduard1

Cum a slăbit aproape 30 de kg într-un an

La vederea unei persoane supraponderale, majoritatea persoanelor se întreabă „cum a ajuns chiar aşa?”. Realitatea este că lucrurile se întâmplă treptat, fie că vorbim despre evoluție sau de involuție. Așa cum aduni un număr mare de kilograme timp de ani buni, e nevoie de timp și pentru a scăpa de ele. „Procesul nu a fost unul rapid Rezultatele nu apar peste noapte. Majoritatea persoanelor doresc rezultate rapide, ceea ce nu este corect. Eu am început transformarea mea treptat și a durat aproximativ un an. Un an greu, în care am muncit mult. Sport și alimentație, acesta este secretul.”, a mai povestit Eduard

eduard gras1

De la obezitate la carieră în domeniul sportului

Pe drumul spre atingerea țelurilor propuse, Eduard a înțeles că totul începe să se transforme într-o pasiune. Rezultatele îmbucurătoare, complimentele și admirația celor din jur l-au făcut să se gândească la construirea unei cariere în domeniul fitness-ului. „Pentru început, pe măsură ce implementam noi obiceiuri și slăbeam, oamenii din jurul meu au început să mă admire și să-mi ceară sfaturi. Așa cum eu mă documentam singur, ajunsesem să cunosc multe detalii pe care le-am pus în practică și au adus rezultate. Treptat, am atras și prietenii și au început să vină și ei la sală. Antrenându-ne împreună și ajutându-i cu sfaturi, am realizat că îmi place din ce în ce mai mult lucrul cu oamenii, mai ales când vedeam rezultate și la ei. Atunci am decis să urmez și un curs de instructor de fitness.”, a mai declarat Eduard.

Experiența proprie face diferența

De câte ori v-ați propus să mergeți la sală, dar v-ați simțit jenați de felul în care arătați, de faptul că cel ce vă îndrumă arată impecabil? De câte ori v-a fost rușine să spuneți antrenorului că ați trișat, sau că este prea solicitant antrenamentul? Experiența proprie a lui Eduard îl ajută să fie cât mai aproape de clienții săi, reușind să le câștige încrederea, astfel încât să fie total transparenți și deschiși, pentru a putea ajunge cât mai ușor la rezultatele dorite. „Faptul că eu am trecut personal prin acest proces, mă ajută enorm în relaţia cu clienţii. De multe ori ei nu aleg să spună că sunt obosiţi, că nu au apucat să mănânce, că au avut o zi proasta sau alte chestii ce pot influența atât starea psihică, cât și pe cea fizică, contribuind și la eficiența antrenamentului. Ținând cont că am trecut și eu prin stările respective, este foarte ușor să-mi dau seama de aceste trăiri ale lor și să găsesc o soluție oportună, chiar dacă asta poate însemna uneori să-i dai omului un baton proteic și să-l trimiți acasă să se recupereze.”, spune Eduard.

eduard3

Abordare personalizată pentru fiecare persoană în parte

Fitness-ul nu este doar despre frumusețe, este în primul rând despre sănătate. Fiecare persoană, indiferent de vârstă sau sex, are nevoie de o alimentație echilibrată și de mișcare pentru un corp armonios și sănătos. Fie că vorbim despre slăbit, creștere în greutate, îmbunătățirea mobilității sau pur și simplu un echilibru interior, avem nevoie de cineva experimentat care să ne ofere sprijin și sfaturi. „Este deja demult cunoscut faptul că toţi suntem diferiţi şi că nimic nu va funcţiona la fel pe toată lumea. Eu ofer fiecărei persoane consiliere personalizată, plan de antrenamente specific și colaborez și cu un nutriționist pentru a găsi soluția optimă pentru fiecare persoană. Motivația și perseverența rămân cele mai importante calități de care avem nevoie pentru a ajunge unde ne propunem.”, a mai adăugat antrenorul sibian, Eduard Paul.

eduard2

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
3 Comentarii
  1. Andra scrie

    Felicitari Edi!!! 👏💪

  2. Cismas Emil scrie

    A slăbit 50 de kg in 9 luni de zile și pentru aia nu îmi trebuie reclama pe ora de Sibiu 😂😂

  3. Florin scrie

    De ras titlul , comic … baiatul mai are mult de lucrat pana sa fie “dorit” asta comparativ cu baietii normali ce merg la sala nu mai vorbim de alti personal traineri

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.