Primăria cere părerea sibienilor pentru traseul trenului urban. Completează chestionarul

1 3.025

⇓ Ascultă știrea ⇓

Primăria Sibiu continuă demersurile inițiate în 2019 pentru crearea trenului urban care va lega sudul municipiului de vest și nord-vest, folosind și infrastructura feroviară existentă. Acest proiect a fost inițiat pentru creșterea mobilității locuitorilor, pentru a scădea timpii de deplasare și pentru a reduce nivelul emisiilor de CO2 generate de traficul auto, oferind o alternativă de transport rapidă și de încredere.

În 2019 s-a inițiat corespondența cu Ministerul Fondurilor Europene și cu Ministerul Transporturilor pentru a stabili în ce condiții se poate utiliza infrastructura feroviară pentru acest proiect. De asemenea, Primăria a contractat deja o firmă specializată pentru elaborarea studiilor, analizelor și documentațiilor aferente.

„Firma de consultanță a și început activitatea de analiză, o etapă obligatorie în alcătuirea documentației și, împreună cu Primăria, a inițiat chestionarea sibienilor cu privire la necesitățile de transport pe care le au. Îi invităm pe toți sibienii să completeze acest chestionar. Datele vor fi centralizate și va rezulta o analiză cu privire la cele mai frecvente trasee de deplasare. Astfel, vom putea stabili stațiile de îmbarcare – debarcare și frecvența de circulație. De aceea, este important să răspundă cât mai mulți sibieni pentru a avea un rezultat cât mai reprezentativ” ,spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Chestionarul poate fi completat online pe https://forms.gle/irU66e5GpRsoM1J18 până în data de 21 septembrie 2020. Este ușor de completat, iar timpul alocat completării este între 6 și 8 minute. Subliniem că acest chestionar este anonim. Cele 10 întrebări din formular se referă la traseele pe care vă deplasați cel mai des, iar la final veți putea transmite și problemele pe care le aveți în ceea ce privește mobilitatea în oraș.

TREN URBAN 1

Chestionarul se poate completa și în formatul tipărit pe care îl găsiți aici: https://www.sibiu.ro/new/pdf/Chestionar%20Tren%20Metropolitan.pdf. În acest caz, după ce ați completat răspunsurile pe varianta tipărită, vă rugăm să scanați formularul și să îl transmiteți pe adresa trenulurban@sibiu.ro până în data de 21 septembrie 2020.

O secțiune specială dedicată acestui proiect a fost creată pe site-ul sibiu.ro, pe pagina principală. Actualizările cu privire la stadiul proiectului vor fi încărcate aici, pentru informarea dumneavoastră.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Amalia D. scrie

    Va rog sa transmiteti Primariei ca trebuie revizuit chestionarul, varianta on-line. La intrebarea nr. 8 nu este bine definit campul si nu se poate trimite chestionarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.