Vârstele sibienilor confirmați vineri cu coronavirus – Majoritatea sunt tineri

0 1.197

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un număr record de infectări cu coronavirus a fost înregistrat vineri în județul Sibiu. 53 de cazuri noi și alte 44 de persoane retestate și confirmate pozitiv. Printre acestea se numără și mulți tineri.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 53 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 2 persoane
  • 19 – 29 de ani 5 persoane
  • 30 – 39 de ani 10 persoane
  • 40 – 49 de ani 20 persoane
  • 50 – 59 de ani 5 persoane
  • 60 – 69 de ani 8 persoane
  • 70 – 79 de ani 3 persoane

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1713 de persoane (dintre care 1598 adulți și 115 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1173 de persoane, iar 95 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 784 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 87  persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 75 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 107 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.