Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu: “Nu putem face turism bazându-ne doar pe renumele Sibiului. Trebuie să venim mereu cu ceva în plus!”

0 774

⇓ Ascultă știrea ⇓

2021 – Anul Drumeției, Sibiu – Destinație verde – priorități ale Consiliului Județean Sibiu

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, crede că nu doar renumele pe care Sibiul l-a câștigat trebuie exploatat în scop turistic.

„Sibiul și-a creat, în perioada 2007-2014, un renume extraordinar și meritat. S-a întâmplat așa fiindcă la nivel de lider, municipiul reședință de județ a avut o strategie și fiindcă după anul Capitalei Culturale Europene a știut să exploateze câștigul de vizibilitate. Dar nu mai putem face turism bazându-ne doar pe renumele Sibiului. Trebuie să venim mereu cu ceva în plus și aceasta trebuie să fie o preocupare comună a tuturor autorităților, dar și a operatorilor” – explică Daniela Cîmpean.

Președinta Consiliului Județean, candidată la un nou mandat, face o trecere în revistă a pașilor pe care instituția pe care o conduce i-a realizat și pe care îi consideră de bază în strategia viitoare.

thumbnail 2

„Susținem proiectele culturale propuse de operatori, dar și pe cele ale instituțiilor noastre, ale CNM ASTRA, ale Junilor Sibiului, Bibliotecii ASTRA, Filarmonicii de Stat si ale Școlii Populare de Arte. Pentru dezvoltarea acțiunilor culturale ale acestor instituții au fost alocate, în total, peste 37,5 milioane euro în toți acești ani. Am inițiat Muzeul Țării Secașelor, am susținut Proiectul Regiune Gastronomică Europeană și am participat la târguri de turism la București, Viena, Berlin și Tel Aviv. Dar, dincolo de acestea , ne-a preocupat ca rețelele de drumuri care fac legătura cu locurile pitorești ale județului sunt sigure. Am alocat sume importante pentru a asigura conectivitatea rutieră și pentru a dezvolta aceste rețele de drumuri”- spune Daniela Cîmpean.

thumbnail 1

Președinta Consiliului Județean susține că zone precum Biertan, Valea Viilor, Păltiniș și Ocna Sibiului s-au aflat în atenția Consiliului Județean Sibiu și că destinațiile cu potențial rămân prioritare pentru modernizarea infrastructurii.
„Drumurile sunt prima condiție pentru a crește potențialul deja existent. Degeaba vorbim despre biserici fortificate dacă nu putem ajunge la ele, degeaba vorbim despre tradiții dacă nu le punem în valoare. Aceștia sunt pașii pe care îi facem! În plus, degeaba vom avea drumuri și zone deosebite dacă turistul nu o să se simtă în siguranță și dacă, la nevoie, nu vom putea interveni. Aceasta este rațiunea pentru care am accesat fonduri pentru Baza Salvamont din Păltiniș și pentru care asigurarea acestui gen de servicii este în atenția noastră”- mai spune Cîmpean.
Președinta Consiliului Județean susține că anii următori sunt hotărâtori pentru păstrarea poziției de top pe care Sibiul o are în turism.

„Avem șansa de a ne crea proiectele în așa fel încât să se încadreze în Planul Național de Relansare și Reziliență care va avea un capitol dedicat turismului. Noi deja construim intențiile viitoare având acest lucru în vedere” – spune Cîmpean.

În plus, președinta CJS își dorește ca județul să primească certificarea de „DESTINAȚIE VERDE” și să își construiască strategii în raport cu aceasta.

thumbnail 3

„Avem în vedere, de asemenea, valorificarea anului viitor drept An al Drumeției, intenționăm promovarea de investiții mari, cu finanțare europeană, în parteneriat cu autoritățile locale la Ocna Sibiului (parc de rulote), Bazna (centru SPA cu apă termală și dulce și aqua park), Păltiniș (parcări, observatoare biodiversitate, locuri de belvedere), precum și în Sibiu (punerea în circuit a Bastionului Soldisch).
Mă preocupă – și am făcut deja pași în această direcție- crearea de legături velo accesibile în scop turistic între comunitățile județului. În topul importantei se află pista Sibiu – Ocna Sibiului, dar avem în vedere și altele” – afirmă Daniela Cîmpean.

Președinta susține că instituțiile-fanion ale culturii județului au la rândul lor susținerea totală a conducerii Consiliului Județean și că sunt încurajate să dezvolte proiecte proprii.

„Avem echipe de management care au demonstrat abilități extraordinare atât în anii trecuți, cât și acum, în perioada de pandemie. Le-am susținut fără rezerve și voi face asta în continuare, mai ales că ceea ce fac aceste echipe contribuie în mod evident la creșterea potențialului Sibiului. Împreună cu instituțiile din subordine vizez valorizarea meșteșugurilor tradiționale și susținerea meșteșugarilor autohtoni ca părți din programe turistice și deschiderea unui muzeu al audiovizualului și a unui centru educațional antropologic”- spune Cîmpean, completând că acestea din urmă se vor realiza odată cu finalizarea spațiului dedicat ASTRA FILM care va cuprinde și două săli de cinema și o cafenea culturală.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.