Darius suferă de o boală gravă – Micuțul are nevoie de sprijinul sibienilor în lupta cu sindromul Joubert

0 840

⇓ Ascultă știrea ⇓

Darius Matei are șase ani și cinci luni și a fost diagnosticat cu sindromul Joubert. Este o malformație gravă, care afectează partea creierului responsabilă de echilibru și coordonare. Micuțul este un băiețel cuminte, iubitor și dornic să ducă o viață lipsită de griji. Cu ajutorul terapiei, se poate recupera, iar noi, sibienii, putem da o mână de ajutor.

Orice copil își dorește să se poată juca cu micuții de vârsta lui, să alerge cât îl țin picioarele și să se bucure de fiecare zi. Deocamdată, Darius nu poate face toate aceste lucruri, iar asta fiindcă viața a fost nedreaptă cu el. Nu poate să meargă decât dacă este susținut și nici nu poate exprima tot ceea ce gândește. darius matei 2

„Darius Matei are șase ani și cinci luni. El este diagnosticat cu sindromul Joubert, o malformație cerebrală, marformație de vermis – adică partea creierului responsabilă de echilibru și coordonare. Merge doar susținut, aceasta fiind și cea mai mare problemă, și anume echilibrul. Nu spune decât câteva cuvinte, însă, în schimb, înțelege absolut tot ce i se spune”, povestește Adriana, mămica lui Darius.

Din dorința de a-și vedea copilul sănătos, Adriana, mămica lui Darius, a ales să se mute din Dăbuleni, județul Dolj, la Sibiu. Cei doi locuiesc aici de cinci ani deja. De cum au aflat că micuțul se poate recupera cu ajutorul specialiștilor din oraș, și-au făcut bagajele și au pornit într-o călătorie care nu a fost mereu ușoară.

„Noi suntem din Dăbuleni, județul Dolj. Ne-am mutat în Sibiu în urmă cu cinci ani, pentru terapie, la recomandarea medicilor din București. Ni s-a spus despre terapie Vojta. Când am văzut că există mici progrese încă de la primele terapii, ne-am hotărât să ne mutăm aici. La început nu ne-am dat seama care este diagnosticul exact, dar, în timp, am conștientizat despre ce este vorba, iar de la vârsta de un an facem terapie încontinuu.

Este nevoie să facem terapie Vojta de două ori pe zi. De asemenea, este nevoie și de logopedie și psihoterapie o dată pe zi, fiindcă trebuie să lucrăm și la partea psihică, fiind vorba despre un retard psihomotor”, spune Adriana.

Darius este un băiețel cuminte, iubitor și dornic. Dornic să facă tot mai multe terapii, dornic să meargă singur, să nu mai aibă nevoie de ajutor. S-a obișnuit cu terapiile și trebuie să continue să le facă, pentru a se recupera. darius matei 3

Adriana este o mămică singură, iar cheltuielile lunare sunt mult mai mari decât veniturile sale. Tocmai de aceea, apelează la ajutorul oamenilor cu sufletul mare. Pentru ca Darius să continue terapiile, este nevoie de bani. Fiecare poate dona, orice sumă, în următorul cont:

Titular cont: GHIDUC ADRIANA ALINA

Nr. cont: RO47BRDE330SV98493143300

De asemenea, sunteți așteptați să vă înscrieți și în grupul de Facebook „Speranță pentru Darius Matei”, acolo unde Adriana postează regulat imagini cu micuțul său și povestește despre progresele pe care le face.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.