Reacția Colegiului „Independența” despre condițiile de cazare din internat

0 1.716

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un elev cazat în internatul Colegiului Tehnic „Independența” din Sibiu a semnalat, în cursul zilei de joi, o serie de nereguli privitoare la condițiile din camere. Saltele găurite, rupte, pătate și prize scoase din perete – așa spune elevul că a luat în primire spațiul de cazare. Reprezentanții unității de învățământ precizează că toate camerele au fost pregătite corespunzător înainte de a fi cazați elevii și îl suspectează pe tânăr că ar fi provocat distrugerile doar pentru a pune instituția într-o postură defavorabilă. 

CITEȘTE ȘI: Condiții mizere de cazare la internatul Colegiului Tehnic Independența

Reprezentanții Colegiului Tehnic „Independența” Sibiu spun că toate camerele din internat au fost pregătite corespunzător, astfel încât elevii să fie primiți în condiții de siguranță. „Toate camerele cu destinația locuință pentru elevi au fost pregatite corespunzător înainte de cazarea elevilor în internatul liceului nostru: dezinfecție, igienizare, reparațiile minime aferente (ținând cont de faptul că internatul va intra într-un amplu proces de renovare), rearanjarea paturilor, montarea dispozitivelor de igienă a mâinilor, șamd”, spun cei de la Colegiul „Independența”.

Cât despre imaginile transmise de către elevul cazat în internat, reprezentanții colegiului spun că îl bănuiesc că ar fi distrus salteaua, deoarece, înainte de cazare, aceasta era intactă. „Pâna la momentul cazării elevului care a trimis spre dumneavoastră filmulețul în cauză, salteaua cu pricina era intactă. Ne exprimăm suspiciunea ca nu cumva această faptă și atitudine din partea respectivului elev să nu fi fost premeditată și prezentată presei cu intenția de a pune instituția într-o postură defavorabilă. Suspiciunea este cu atât mai mare dacă ne raportăm la comportamentul recalcitrant al elevului respectiv, manifestat și în alte situații, față de elevi și cadre didactice/personal nedidactic din școala noastră”, mai spun reprezentanții Colegiului „Independența”.

Aceștia precizează că, în urma apariției imaginilor în presă, s-au făcut verificări, iar situația a fost remediată.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.