Senatul a decis – Învățătorii și profesorii primesc 2.000 lei spor COVID

0 3.070

⇓ Ascultă știrea ⇓

Proiectul PSD prin care cadrele didactice primesc 2.000 de lei lunar spor COVID a fost adoptat, luni, de Senat, scrie Agerpres, citat de Digi24

Propunerea legislativă pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ pe întreaga durată a stării de alertă şi urgenţă, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului SARS-COV 2, a fost iniţiată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc şi Radu Preda.

„Cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei lunar, respectiv de 1.500 lei lunar, acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului”, prevede propunerea legislativă amendată în Senat.

Potrivit propunerii legislative, stimulentul de risc nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asigurătorii pentru muncă.

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, guvernul va emite normele de aplicare ale legii, se mai arată în proiectul de act normativ.

Liderul grupului PSD din Senat, Radu Preda, a apreciat că personalul din învăţământ merită ajutorul, „pentru că educă şi cresc oameni”.

„Am învăţat în aceste luni că solidaritatea şi respectul pot face diferenţa şi că ei care sunt numiţi eroii zilelor noastre pot şi trebuie să fie recompensaţi. (…) Este un ajutor pe care acest eroi îl merită, pentru că cresc şi educă oameni, dincolo de salarii tăiate sau promisiuni nerespectate. Pentru că azi se vrea ca şcoala să fie un servitor electoral şi un (…) agent de propagandă pentru Guvernul PNL. Repet: România are nevoie de medici buni şi de profesori dedicaţi, dar şi ei, la rândul lor, au nevoie de sprijin şi de recunoştinţă. De aceea, în numele parlamentarilor PSD, le spun Mulţumim că faceţi România bine!”, a afirmat Preda la dezbaterea proiectului, în plenul Senatului.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: DIGI24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.