Cinci elevi și doi profesori din Sibiu internați cu COVID – Peste 500 sunt în izolare și carantină

0 2.117

⇓ Ascultă știrea ⇓

Cinci elevi și doi profesori din județul Sibiu sunt infectați cu coronavirus, fiind internați în spital. De asemenea, peste 500 de elevi și cadre didactice se află, în prezent, în izolare și carantină. 

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu anunță că monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ. Prin urmare, astăzi, 22 septembrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:

–  288 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;

43 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;

7 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Câți elevi și câți profesori au coronavirus

De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ Sibiu, Constantin Dincă, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 8 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate: 5 elevi (Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Şcoala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu), 2 cadre didactice (Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș și Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth”) și 1 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu);
  • 528 persoane izolate/carantinate: 501 elevi (inclusiv din unitățile de învățământ și clasele menționate în comunicatul emis de către biroul de presă al Prefecturii Sibiu), 20 de cadre didactice, 3 personal didactic auxiliar și 4 personal nedidactic).

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.