Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu: “Viziunea lui Adrian Bibu este de a duce Sibiul înaintea vremurilor”

0 979

⇓ Ascultă știrea ⇓

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a postat un mesaj în care vorbește despre Adrian Bibu, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Sibiu și în care remarcă disperarea acelora care simt că schimbarea de la Primăria Sibiu i-ar lăsa fără privilegii.

“Viziunea lui Adrian Bibu este de a <duce Sibiul înaintea vremurilor> și pentru asta s-a inspirat de la cei mai buni. Ilie Bolojan și Emil Boc sunt câteva dintre modelele sale. Nu a uitat însă nici că Sibiul este al sibienilor și că un program pentru următorii ani nu este complet dacă dorințele lor nu se regăsesc în acesta. În plus, este un tânăr de foarte mult bun simț, curajos, hotărât, organizat și reușește să câștige încrederea și respectul celor care ajung să-l cunoască”- spune Daniela Cimpean despre Adrian Bibu.

Presedinta Consiliului Județean afirmă că a văzut cum Adrian Bibu câștigă încrederea oamenilor în organizația PNL Sibiu, dar și în întâlnirile cu sibienii, în cartiere precum Magnolia, Alma sau Valea Aurie.

“…Și au văzut asta și alții care îl atacă într-o disperare care îi aruncă în ridicol de fiecare dată când ies public sau de fiecare dată când transmit în privat, susținătorilor lui Adrian Bibu, mesaje denigratoare sau amenințătoare.

…Și au văzut asta și alții, oameni  cu pretenții că fac parte din „lumea bună a Sibiului”, dar care intră în aceeași mocirlă și încurajează astfel de atitudini , disperați de posibilitatea  ca ei sau apropiați ai lor și-ar putea pierde privilegiile” – mai spune Daniela Cimpean.

Președinta Consiliului Județean Sibiu spune că știe că sibienii sunt altfel.

“ Ca sibian, ca om născut aici, crescut aici, ca sibian care trăiește și își dorește ca și copiii lui să trăiască aici, știu că sibienii sunt cu adevărat altfel: oameni care apreciază bunul simț, onestitatea, curajul, munca, oameni care detestă circul, minciuna, mocirla chiar și atunci când se manifestă în prag de alegeri.

Pentru acei sibieni merită să lupți, să construiești și să nu precupețești niciun efort, să ignori prostia și răutatea unora care, din fericire, sunt mult prea puțini pentru a conta” – spune în încheiere Daniela Cimpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.