VIDEO Primăria Șelimbăr a întocmit lista cu străzile ce urmează a fi asfaltate

0 715

⇓ Ascultă știrea ⇓

Străzile din Șelimbăr, cele aflate în proprietatea Primăriei, au intrat în procesul birocratic ce precede asfaltarea. Administrația locală a întocmit lista cu ce mai are de reabilitat.

Străzile ce urmează a fi asfaltate sunt: Dinicu Golescu, Țebea, Unirii, Ion Rațiu, Salcâmului, Lucernei, Junimii, acces O. Goga, Gării, Petru Rareș, Ion Creangă, Măgurii, Strada Nouă, Ion Țuculescu, Treboniu Laurean, 1 Decembrie, Decebal, Trifoiului, Traian, Arinului.

Acestea se vor adăuga celor 116 kilometri de străzi și drumuri comunale asfaltate din anul 2008.

Pentru mare parte din aceste străzi procedurile birocratice au început deja. Pentru strada Dinicu Golescu se organziează licitațiile, urmând ca într-o lună să se semneze contractul.

Pentru strada Țebea s-a făcut o contestație, pentru care se va primi răspuns până la jumătatea lui octombrie. Apoi se va putea încheia contractul de execuție.

Primarul Marius Grecu admite că în comună mai sunt străzi neasfaltate, dar acest lucru nu ține de Primărie. ”În Șelimbăr este cea mai mare problemă în acest sens. Sunt străzi neasfaltate, dar nici nu le putem asfalta pentru că nu sunt în proprietatea Primăriei. E ca și cum ai intra în curtea cuiva să i-o asfaltezi. Facem aici un apel la locuitori, să mai vorbească cu vecinii care au în proprietate bucăți de stradă, pentru a o ceda comunei, și astfel strada va putea intra în programul de asfaltare”, spune primarul Marius Grecu.

Primarul Șelimbărului, Marius Grecu, este invitat la ''Interviuri pe Față''

Primarul Șelimbărului, Marius Grecu, este invitat la ''Interviuri pe Față'', în dialog cu Dragoș Popescu, miercuri, de la ora 12.00 pe Ora de Sibiu 🎙

Slået op af Ora de Sibiu i Onsdag den 23. september 2020

 

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.