Rugat să schimbe niște bani și înșelat – Pățania unui bătrânel din Mediaș

0 384

⇓ Ascultă știrea ⇓

Sibieni, aveți mare grijă atunci când sunteți abordați pe stradă de persoane necunoscute. De curând, un bătrânel din Mediaș a fost înșelat, în plină zi, de un individ care l-a rugat să îi schimbe niște bani. Polițiștii vă recomandă să fiți reticenți și precauți pentru a nu deveni victime ale unor persoane rău intenționate.

Individul l-a abordat în stradă, la Mediaș, și l-a rugat să îi schimbe niște bani. A reușit să-l păcălească și l-a lăsat fără suma de 70 de lei.

„În cursul zilei de ieri, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din Mediaș au identificat un bărbat bănuit că la data de 11 septembrie, ar fi înșelat, pe stradă, un medieșean. În fapt, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, la data de 11 septembrie, în jurul orei 15,30, i-ar fi solicitat victimei (un alt bărbat din Mediaș, în vârstă de 68 de ani) să îi schimbe 200 de lei din bancnote mici în bancnote mari și, profitând de neatenția acestuia, i-ar fi subtilizat din teancul de bancnote de câte 10 lei, 7 bancnote (70 lei)”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al  IPJ SIBIU.

Împotriva acestuia s-a dispus reținerea pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventiv al I.P.J. Sibiu, iar în cursul acestei zile a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș care a dispus măsura controlului judiciar. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

„În acest context, stimați cetățeni, vă reamintim că o faptă bună sau un gest de ajutor acordat unor persoane rău intenționate vă poate transforma în victimele unei infracțiuni. Prin urmare, vă recomandăm să nu dați curs unor astfel de solicitări, să fiți atenți la cei care vă abordează pe stradă sub diferite pretexte, de la a vă vinde un produs sau a vă oferi un serviciu care, la prima vedere, poate părea avantajos”, transmit polițiștii sibieni.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.