FOTO Apartamentul Primarului din Șelimbăr spionat cu o dronă – Grecu a depus plângere la poliție

0 2.836

⇓ Ascultă știrea ⇓

Primarul Șelimbărului, Marius Grecu, a depus o plângere la poliție după ce joi apartamentul său a fost filmat dintr-o dronă. Cei care au sesizat primii drona deasupra blocului au fost vecinii edilului. Aceștia au sesizat și ei poliția. Marius Grecu spune și că a fost șantajat pentru a-și retrage candidatura pentru funcția de primar al Șelimbărului.

”Am depus vineri o sesizare plângere privind încălcarea articolului 226 din codul penal”, a comentat Marius Grecu, pentru Ora de Sibiu.

De asemenea mai mulți locuitori din zona în care edilul comunei Șelimbăr locuiește, ne-au semnalat prezența unei drone în după amiaza zilei de joi. ”Nu e normal să fim filmați fără acordul nostru. Se încalcă grosolan dreptul la viața privată”, ne-a transmis un cititor într-un mesaj care însoțește fotografiile cu drona.

WhatsApp Image 2020 09 25 at 15.26.07 WhatsApp Image 2020 09 25 at 15.25.53 scaled

”Doresc să vă informez că am luat legătura cu organele competente, urmând ca în cazul în care în spațiul public vor apărea aceste materiale trucate să depun plângere penală împotriva acestor persoane pentru infracțiunea de violare a vieții private, prevăzută și pedepsită la art.226 Cod Penal – Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private – Violarea vieții private.
(1) Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă”, spune primarul actual al Șelimbărului, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.