Cod galben de ploi în tot județul Sibiu

0 370

⇓ Ascultă știrea ⇓

 Un număr de 28 de judeţe se vor afla sub Cod galben de instabilitate atmosferică de luni seară până marți la prânz, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. De marți după-amiază până vineri, ANM anunță ploi îndeosebi în jumătatea de nord a țării.

Avertizarea intră în vigoare luni la ora 18:00 și expiră marți la ora 12:00 și anunță instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ, relatează Mediafax.

În Oltenia, Moldova și local în Muntenia, Transilvania și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova și în zona de munte, 40…60 l/mp.

Ploi și manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în restul teritoriului, iar în sud-est și vest vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale în general de 45…55 km/h.

Avertizarea vizează județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Teleorman și Olt.

Începând de marți după-amiază și până vineri, va ploua însemnat cantitativ îndeosebi în jumătatea de nord a țării.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.