BEC Sibiu explică de ce întârzie rezultatele oficiale ale alegerilor locale

0 775

⇓ Ascultă știrea ⇓

Biroul Electoral de Circumscripție Sibiu explică care sunt motivele pentru care rezultatele oficiale ale alegerilor locale întârzie să apară

„Activitatea Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1- Municipiul Sibiu s-a desfășurat fără întrerupere din data de 27.09.2020 de la ora 06.00, până luni, 28.09.2020 la ora 15.00, când a fost finalizată preluarea rezultatelor din secțiile de votare.

Centralizarea rezultatelor și pregătirea documentațiilor de predat spre verificare și validare de biroul electoral ierarhic superior a continuat în intervalul orar 18.00-23.30. Procesele verbale și documentele anexă au fost înaintate catre BEJ Sibiu in data de 29.09.2020 la ora 8.30.

Către Judecătoria Sibiu intreaga documentatie ceruta de lege fost predata la ora 12.30 în data de 30.09.2020, fiind respectate astfel toate termenele și procedurile în legătură cu responsabilitățile care le avem”, explică BEC Sibiu.

„Incidente minore, cauzate de oboseală”

Reprezentanții Biroului Electoral de Circumscripție” de la Sibiu transmit că au existat incidente minore în ultimele zile, cauzate de oboseală, însă nu a fost afectată legalitatea rezultatelor.

„A fost o perioadă electorală atipică, alegerile locale au stat sub semnul riscului de sănătate publică și întreaga organizare a fost afectată prin măsurile impuse pentru desfășurarea în siguranță a scrutinului. Alegerile s-au derulat corect, rezultatele au fost colectate și centralizate fără contestații sau renumărare.

Au existat și incidente minore, cauzate de oboseală in cazul membrilor din sectiile de votare dar care nu au fost de natură a afecta în vreun fel legalitatea și rezultatele consemnate, iar erorile care au fost descoperite au fost îndreptate în sensul deplinei respectări a legii. Acestea au condus însă la dificultăți și efort suplimentar pentru întregul personal implicat, atât președinții și delegații din secțiile de votare, cât și pentru membrii Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1- Municipiul Sibiu și echipa de suport tehnic, datorită timpului de așteptare și de prelucrare a proceselor verbale în format fizic și digital impus de metodologia de prelucrare.

Ne exprimăm mulțumirile față de specialiștii informaticieni, statisticieni, si personalul auxiliar, care cu profesionalism, atenție și răbdare, au asigurat asistența tehnică și încheierea cu succes a scrutinului”, mai spun cei de la BEC Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.