S-au trezit cu autostrada Sibiu – Pitești prin curte – „Nu am știut că drumul trece pe sub pomii noștri fructiferi”

4 87.895

⇓ Ascultă știrea ⇓

Lucrările la primul lot al autostrăzii Sibiu- Pitești, cel de la Sibiu la Boița au început de câteva luni. Ca în orice situație de acest fel, foarte mult timp au luat exproprierile, identificarea proprietarilor de terenuri pe unde trece noul drum. La fel, în mod normal, atunci când începe o lucrare de acest fel absolut toate celelalte acțiuni ar trebui finalizate, încheiate, stabilite, plătite, puse la punct…Doar că, pare-se că lucrările au început fără ca ceea ce ar fi trebuit făcut anterior să fie parafat și încheiat. Mai exact, oamenii care și-au pus la dispoziție terenurile pentru construcția autostrăzii nu au primit încă nici banii promiși și nici vreun act de expropriere. În alte cazuri oamenii s-au trezit cu buldozerele la gard fără să fi fost vreodată înștiințați că prin curtea lor va trece drumul de mare viteză.

Două familii din Tălmaciu s-au trezit efectiv cu buldozerele la gardul terenurilor lor, fără să fi fost înștiințate că exact pe acolo va trece porțiunea de autostrada de la Sibiu la Boița. ”După ce au început lucrările ne-am trezit că ei vor să intre în grădină. Au spus că pe acolo trece autostrada. Tatăl meu normal că nu i-a lăsat să intre, iar ei au spus că vor chema jandarmii să îl ia pentru că se opune unui interes național. Problema este că noi nu am fost înștiințați de vreo expropriere, nu ne-a căutat nimeni. Știm că vecinii au fost anunțați, s-a discutat cu ei. Dar, pe noi dacă nu ne-au căutat am crezut că ne ocolește autostrada”, spune unul dintre proprietarii terenurilor.

Oamenii spun că au aflat dintr-un articol Ora de Sibiu de faptul că vor primi bani pentru expropriere și că nu au știut inițial că autostrada va trece prin curtea lor pentru că nu -au găsit proprietarii. ”Nu înțeleg cum spun ei că nu ne-au găsit că terenul este întabulat de ani buni. Părinții au plătit atunci 300 de milioane de lei vechi pentru acte. În plus, de banii de care am citit nu ne-a spus nimeni. Noi avem aici, între Tălmaciu și Tălmăcel un teren de 1500 de metri pătrați. Scrie că ni se dau 6000 de lei. E foarte puțin. cine cumpără teren pe banii ăștia? Să îmi dea în schimb un teren de 1500 de metri pătrați…oriunde”, spune proprietarul terenului.

Omul spune că de aproximativ 3 săptămâni cei de la autostrăzi au reînceput lucrările, dar prin lateralul terenului. ”Tatăl meu le-a data cum acordul, și cumva lucrează în lateral. Așteptăm să vedem ce se mai întâmplă. noi pe teren am avut o căbănuță, panouri fotovoltaice, 80 de pomi fructiferi. I-am tăiat, pentru aștia cine ne despăgubește”, spune proprietarul terenului.

Bani puțini, dar nici aceia

Proprietarul terenului în cauză spune că familia sa mai deține un lot tot pe traseul autostrăzii, dar între Tălmăcel și Boița. Pentru această porțiune au fost expropriați, dar pe bani foarte puțini. ”Terenul are peste 1500 de metri, dar ei ne-au expropriat vreo 960 de metri pătrați. Au spus că ne dau 700 de lei. Este foarte, foarte puțin. Cu 700 de lei dacă e nu cumperi nici câțiva metri de teren, dar aproape 1000… Dar, chiar și cu așa puțini bani, nici pe aceștia nu ni i-a dat nimeni. Nu ne-a cerut nimeni vreun cont ceva…Nici nouă, nici celorlalți vecini. În plus, nicio actele de expropriere nu le-a primit nimeni. Nu este normal așa ceva…nici bani, nici înștiințarea de expropriere, acte…”, spune omul.

Cei aflați în această situație speră totuși că lucrurile se vor îndrepta, că cineva îi va contacta, că vor primi banii cei puții, dar promiși, că vor semna niște acte. Speră.

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
4 Comentarii
  1. Codrut Daniel scrie

    Daca interesul national implica un astfel de ,,abuz”, in cazul asta este de tolerat. In toata lumea se fac autostrazi netinandu-se cont de o gradina sau doua, numai la noi e ca la dracu Escrocii politruci, afla pe unde va trece o autostrada, merg inainte si cumpara terenruile pe care se va construi autostrada si apoi in cardasie cu autoritatile vor vinde resepctivul teren la preturi astronomice. Numai la noi se poate asa ceva. Acum, in actualul mandat se pare ca escrocii cu terenurile cumparate vor ramane cu ele, pt ca autoritatile nu-si pot permite sa cumpere la pret de intravilan in Tokio terenuri pline de balarii in mijlocul campului Cat despre oamenii prin terenurile carora va trece autostrada, trebuie sa inteleaga ca asta este situatia. Din nefericire, ar fi cazul sa se ia terenurile ajunse din nou in in proprietatea BOR fara absolut nicio logica si sa se dea oamenilor expropriati sau celor care nu au un loc pe care sa-si construiasca o casuta

  2. JohnR scrie

    Casa nu avea cum ca nu trece autostrada prin mijlocul satului, eventual ceva cabana in mijlocul campului. Chiar si asa nu se poate oprii un proiect de interes national. Insa oamenii trebuie despagubiti la pretul pietei din zona.

  3. Cristina scrie

    Un articol informativ ok, cu un subiect care ar trebui cunoscut de toata lumea, dar cu multe greseli de tiparire. Nu l-a citit nimeni inainte sa-l posteze? Litere mari uitate, cuvinte incomplete, litere in plus…

  4. Liviu scrie

    II lasi sa faca autostrada si apoi faci un efort..instalezi bariere si puncte de taxare 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.